Paşcu îl somează pe Dick Marty să şteargă numele său din raportul privind închisorile CIA-Reuters

Fostul ministru român al Apărării Ioan Mircea Paşcu şi un fost oficial polonez i-au acordat luni senatorului elveţian Dick Marty un termen de şapte zile ca să elimine numele lor din raportul privind închisorile CIA din Europa, afirmând că, în caz contrar, vor sesiza justiţia, relatează Reuters.

3 afișări

Raportul Consiliului Europei, redactat de senatorul elveţian Dick Marty, afirmă că Paşcu şi Marek Siwiec, fost consilier pe probleme de securitate naţională al Guvernului polonez, au ştiut că ţările lor au găzduit închisori CIA pentru suspecţii de terorism.

Atât România cât şi Polonia au negat în repetate rânduri că au adăpostit centre secrete de detenţie ale CIA pe teritoriul lor.

"Domnul Marty nu-şi susţine acuzaţiile cu dovezi concrete, subminând astfel atât credibilitatea raportului său cât şi pe cea a Consiliului (Europei)", a declarat Paşcu, membru al Parlamentului European, cu o zi înainte de intervenţia de marţi a lui Dick Marty, din Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne a PE.

"M-am hotărât să sesizez instanţa în acest caz", a afirmat la rândul său Siwiec, vicepreşedinte al Legislativului European, într-o conferinţă de presă susţinută la Bruxelles.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici