Patriarhul Maksim al Bulgariei a decedat

Cel mai bătrân demnitar ortodox din Europa, patriarhul Bulgariei, Maksim, a decedat marţi dimineaţa la vârsta de 98 de ani, a anunţat Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, într-un comunicat.

475 afișări
Imaginea articolului Patriarhul Maksim al Bulgariei a decedat

Patriarhul Maksim al Bulgariei (Imagine: www.bg-patriarshia.bg)

Într-o declaraţie pentru postul public de radio BNR, mitropolitul Nikolai le-a cerut bulgarilor "să se roage pentru sufletul patriarhului Maksim", Marin Minkov pe numele său de familie.

Ales la conducerea Bisericii Ortodoxe Bulgare la vârsta de 56 de ani, în 1971, în perioada dictaturii comuniste, el a fost timp de 40 de ani cel mai înalt demnitar religios ortodox din Bulgaria.

În anii '90, după prăbuşirea comunismului în Europa de Est, el s-a confruntat cu o tentativă de secesiune din partea demnitarilor religioşi reformişti, care au numit un patriarh "altenativ". Reformiştii îi reproşau celui care a fost între 1955 şi 1955 reprezentantul la Moscova al Bisericii Ortodoxe Bulgare "pasivitatea", chiar "complezenţa" sa faţă de regimul comunist. Partidul Comunist, deşi promova ateismul, tolera religia cu condiţia ca bisericile să admită preeminenţa puterii comuniste.

Puţin câte puţin, până în 2001, cu susţinerea fostului rege al Bulgariei Simeon de Saxa-Coburg, premier în perioada respectivă, el a reuşit să reconstituie unitatea Bisericii Ortodoxe Bulgare, la care aderă 80 la sută dintre cei 7,4 milioane de locuitori ai ţării.

În timpul conducerii sale, el a trăit departe de viaţa politică şi publică. Chiar atunci când presa bulgară a dezvăluit, la începutul lui 2012, apartenenţa la poliţia secretă comunistă a 11 dintre cei 15 principali episcopi ortodocşi, el a preferat să păstreze tăcerea, numele său nefigurând pe această listă.

În ultimii ani, sănătatea lui s-a deteriorat puternic, iar credincioşii nu puteau să îl mai vadă decât rareori ori, la slujbele oficiate cu ocazia marilor sărbători religioase.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici