Patru ţări, printre care şi România, intenţionează să boicoteze summitul UE - Balcanii de Vest. Motivul este legat de regimul din Kosovo

Patru ţări, printre care şi România, intenţionează să boicoteze summitul Uniunea Europeană - Balcanii de Vest din 17 mai de la Sofia, întrucât nu sunt dispuse să discute cu regimul din Kosovo, relatează site-ul agenţiei Novinite.

3879 afişări
Imaginea articolului Patru ţări, printre care şi România, intenţionează să boicoteze summitul UE - Balcanii de Vest. Motivul este legat de regimul din Kosovo

Patru ţări, printre care şi România, intenţionează să boicoteze summitul UE - Balcanii de Vest. Motivul este legat de regimul din Kosovo

Preşedinţia bulgară a Consiliului Uniunii Europene a anunţat că integrarea statelor din Balcanii de Vest în UE este prioritară, iar un eventual boicot ar reprezenta o provocare la adresa diplomaţiei.

Potrivit unor surse diplomatice, Serbia, România, Cipru şi Spania nu vor să participe la întrunirea de la Sofia pentru a nu legitima guvernul de la Priştina. Kosovo a anunţat că preşedintele Hashim Thaci va fi prezent la discuţii.

Cele patru state ar urma să apeleze la o soluţie de compromis în cazul summitului UE-Balcanii de Vest: delegaţiile vor participa o cină de lucru cu o zi înainte de summit, urmând a fi reprezentate de celelalte state membre în cadrul discuţiilor din 17 mai.

Premierul sârb Ana Brnabici a declarat că nu acceptă ideea de a participa la un summit alături de Kosovo, catalogând prezenţa autorităţilor kosovare la Sofia drept "un nonsens politic".

"Bulgaria este partenerul nostru de încredere, Uniunea Europeană reprezintă obiectivul nostru strategic şi vrem să menţinem o bună comunicare. Ţara noastră vrea să participe la această întrunire, dar Kosovo nu poate nici măcar teoretic să participe la forum. Comisia Europeană este neutră în privinţa statutului, Kosovo nu este un stat, ci o regiune în cadrul Republicii Serbia. Stabilitatea regională este foarte importantă pentru Serbia, întrucât orice fel de destabilizare poate afecta progresele realizate până acum", a spus Brnabici.

Serbia, Macedonia, Albania, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru şi Kosovo au făcut demersuri pentru a iniţia negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Kosovo, fostă provincie sârbă, şi-a declarat independenţa în anul 2008 şi a fost recunoscută de peste o sută de state, inclusiv de Statele Unite şi de majoritatea statelor membre UE. Serbia s-a opus independenţei Kosovo, însă a instaurat mecanisme de dialog cu Priştina pentru a rezolva disputa.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici