Pentagonul va avea nevoie de câteva săptămâni pentru a analiza impactul datelor postate de WikiLeaks

Pentagonul a anunţat că va avea nevoie de câteva săptămâni pentru a evalua impactul publicării a peste 90.000 de documente clasificate de către site-ul WikiLeaks.org, informează BBC News online.

26 afișări
Imaginea articolului Pentagonul va avea nevoie de câteva săptămâni pentru a analiza impactul datelor postate de WikiLeaks

Pentagonul va avea nevoie de câteva săptămâni pentru a analiza impactul datelor postate de WikiLeaks (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Documentele secrete obţinute de site-ul WikiLeaks conţin detalii despre conflictul din Afganistan, inclusiv date despre decese ale civililor nesemnalate până acum. În plus, potrivit documentelor, există referiri conform cărora serviciile de informaţii pakistaneze ar ajuta rebelii talibani, lucru negat de Islamabad.

Casa Albă a condamnat publicarea documentelor, afirmând că ar putea fi o ameninţare la adresa securităţii Statelor Unite.

Catalogând publicarea drept "un act ilegal", purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Dave Lapan, a declarat că oficialii americani analizează documentele pentru a stabili dacă acestea dezvăluie "surse sau metode" ce ar putea pune în pericol forţele coaliţiei.

"Evaluarea va dura câteva zile sau chiar săptămâni", precizează purtătorul de cuvânt.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici