Conform The Guardian, peste 100 de ONG-uri internaţionale au acuzat Israelul că blochează intenţionat livrarea de ajutor umanitar către Gaza, transformând asistenţa în „armă” împotriva populaţiei din enclavă.
Potrivit acestora, din martie, majoritatea agenţiilor majore nu au reuşit să introducă niciun camion cu alimente, medicamente, apă sau materiale de adăpost, deşi autorităţile israeliene susţin că nu impun limite.
Organizaţiile afirmă că, numai în luna iulie, au fost respinse peste 60 de solicitări de livrare, motivul oficial fiind că respectivele ONG-uri „nu sunt autorizate să livreze ajutor”.
Mărfuri în valoare de milioane de dolari rămân blocate în depozite din Iordania şi Egipt, în timp ce spitalele din Gaza rămân fără provizii de bază, iar civilii mor de foame sau din cauza bolilor prevenibile.
Blocajul este pus de agenţii pe seama unor noi reguli de înregistrare introduse în martie, care permit autorităţilor israeliene să respingă cereri pe criterii vagi, cum ar fi acuzaţii de „delegitimare” a statului.
ONG-urile spun că acest proces este folosit pentru a controla organizaţiile independente şi a cenzura raportarea situaţiei umanitare.
CARE a anunţat că, de la instituirea asediului total pe 2 martie, nu a putut livra în Gaza niciunul dintre bunurile prepoziţionate în valoare de 1,5 milioane de dolari.
Oxfam afirmă că are ajutoare de peste 2,5 milioane de dolari blocate la graniţă.