Peste 1000 de morminte nemarcate de-a lungul rutelor de migraţie din UE

Cel puţin 1.015 bărbaţi, femei şi copii au murit la graniţele Europei în ultimul deceniu. Aceştia erau migranţi şi au fost îngropaţi înainte de a fi identificaţi, relatează The Guardian.

245 afișări
Imaginea articolului Peste 1000 de morminte nemarcate de-a lungul rutelor de migraţie din UE

Peste 1000 de morminte nemarcate de-a lungul rutelor de migraţie din UE

Aceştia au fost înmormântaţi de-a lungul graniţelor, iar mormintele au fost marcate cu pietre albe şi aspre, invadate de buruieni în cimitirul Sidiro din Grecia, cu cruci de lemn rudimentare în Lampedusa, în Italia, în nordul Franţei cu lespezi fără chip marcate pur şi simplu „Monsieur X”, iar în Polonia şi Croaţia, plăci pe care scrie „NN” pentru nume necunoscut.

Pe insula spaniolă Gran Canaria, pe un mormânt se menţionează: „Barca de migranţi numărul 4. 25/09/2022”.

Parlamentul European a adoptat în 2021 o rezoluţie care a cerut ca persoanele care mor pe rutele de migraţie să fie identificate şi a recunoscut necesitatea unei baze de date coordonate pentru a colecta detalii despre cadavre.

Colaborând cu criminalişti de la Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) şi cu alţi cercetători, ONG-uri şi patologi, The Guardian şi un consorţiu de reporteri au reconstituit pentru prima dată numărul de migranţi şi refugiaţi care au murit în ultimul deceniu de-a lungul frontierelor UE şi ale căror nume rămân necunoscute.

Cel puţin 2.162 de cadavre nu au fost încă identificate.

Unele dintre acestea se îngrămădesc în morgi, pompe funebre şi chiar în containere de transport maritim de pe întregul continent.

Vizitând 24 de cimitire şi colaborând cu cercetători, echipa a descoperit peste 1.000 de morminte fără nume.

Se aproximează că peste 29.000 de persoane au murit pe rutele europene de migraţie în această perioadă, majoritatea fiind în continuare date dispărute.

Problema este „complet neglijată”, potrivit comisarului european pentru drepturile omului, Dunja Mijatović, care a declarat că ţările UE nu îşi îndeplinesc obligaţiile care le revin în temeiul legislaţiei internaţionale privind drepturile omului.

„Instrumentele există. Avem agenţiile şi experţii criminalişti, dar acestea trebuie să fie angajate [de către guverne]”, a declarat ea.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici