Peste 2.000 de cadavre, descoperite în gropi comune în Columbia

Resturile a 2.164 de victime ale mişcărilor de gherilă de extremă stângă sau ale trupelor paramilitare de extremă dreapta au fost descoperite în Columbia în gropi comune, din septembrie 2005 şi până în prezent, a anunţat duminică un reprezentant al parchetului.

38 afișări
Imaginea articolului Peste 2.000 de cadavre, descoperite în gropi comune în Columbia

Peste 2.000 de cadavre, descoperite în gropi comune în Columbia (Imagine: Mediafax Foto)

Cadavrele au fost descoperite în 1.760 de gropi comune răspândite pe teritoriul întregii ţări, devastată de violenţe politice care s-au soldat cu peste 13.000 de morţi numai între iunie 2002 şi decembrie 2007, se arată într-un raport publicat de organizaţiile nonguvernamentale anul trecut.

Potrivit purtătorului de cuvânt al parchetului, 590 de victime au fost identificate, iar alte 572 sunt în curs de identificare.

Gropile comune au putut fi localizate graţie informaţiilor furnizate de membri ai mişcărilor de gherilă care au dezertat sau de membri ai trupelor paramilitare, protejaţi de legea demobilizării.

Această lege a fost adoptată după încheierea în 2006 a negocierilor de pace dintre miliţia Autoapărările Unite din Columbia (AUC, de extremă dreaptă) şi Guvernul preşedintelui conservator Alvaro Uribe. Aceasta a permis demobilizarea a 3.200 de membri ai trupelor paramilitare.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici