Prima pagină » Știri externe » Peste 60 de talibani, ucişi după ce au atacat un post al forţei NATO în Afganistan

Peste 60 de talibani, ucişi după ce au atacat un post al forţei NATO în Afganistan

Aproximativ 60 de talibani au fost ucişi marţi seara, după ce un "grup important" de insurgenţi a atacat fără succes un post avansat al forţei NATO în Afganistan (ISAF), în estul ţării, în apropiere de frontiera pakistaneză, a anunţat miercuri un oficial local, citat de AFP.
09 nov. 2011, 23:52, Știri externe

ISAF a confirmat că a respins un atac împotriva unuia dintre avanposturile sale din provincia Paktika, dar nu a precizat câţi insurgenţi au fost ucişi.

Mokhlis Afghan, un purtător de cuvânt al guvernatorului din Paktika, a declarat că „între 60 şi 70 de insurgenţi talibani au fost ucişi noaptea trecută” în districtul Barmal.

„Un important grup de insurgenţi voia să atace baza comună a ISAF şi a armatei afgane din districtul Barmal, dar au fost opriţi şi a intervenit un sprijin aerian”, a adăugat el, precizând că atacatorii „veneau probabil de cealaltă parte a frontierei”.

Un purtător de cuvânt al ISAF a declarat că „aparate ale coaliţiei au ajutat forţele de la sol să respingă un atac şi un număr nedeterminat de inamici au fost ucişi”. Acesta nu a menţionat victime în rândul NATO.

Majoritatea trupelor NATO desfăşurate în Paktika sunt americane.