"Piraţi" ai Internetului vor să candideze pentru PE

"Partidul Piraţilor Suedezi", un grup de utilizatori care militează pentru descărcarea gratuită a muzicii şi filmelor de pe Internet, şi-a anunţat participarea la alegerile pentru Parlamentul European, relatează publicaţia electronică EUObserver.

17 afișări
Imaginea articolului "Piraţi" ai Internetului vor să candideze pentru PE

"Piraţi" ai Internetului vor să candideze pentru PE

"Lupta pentru intimitatea noastră şi vânătoarea persoanelor care partajează fişiere (pe Internet) se poartă la Bruxelles. Din acest motiv vrem să ajungem acolo", a declarat preşedintele partidului, Rickard Falkvinge.

Platforma electorală a formaţiunii se bazează pe trei principii: reformarea legii drepturilor de autor, eliminarea sistemului de patentare şi asigurarea respectării dreptului cetăţenilor la intimitate.

În 2006, în urma promulgării unei legi care interzice descărcarea de pe Internet a materialelor cu drepturi de autor, precum muzică şi filme, un grup de internauţi din Suedia a decis să formeze o formaţiune politică, strângând peste 4.000 de semnături în primele 24 de ore de la lansare.

O listă cu posibili europarlamentari a fost întocmită, iar oficialii partidului sunt convinşi că au şanse să câştige un loc în Parlamentul European. Numărul membrilor "Partidului Piraţilor" l-a depăşit deja pe cel al partidelor ecologiste şi de stânga, în vreme ce organizaţia de tineret a acestuia "Piraţii Tineri", a devenit cea de-a doua organizaţie de tineret ca dimensiune din ţară.

Formaţiunea are nevoie de circa 100.000 de voturi pentru a depăşi pragul electoral de patru la sută în alegerile din Suedia, un număr de voturi pe care conducerea partidului consideră că îl poate obţine făcând apel la cei care nu se duc să voteze, dar care au un punct de vedere referitor la libertăţile de pe Internet - studenţi, în special cei de la universătiţile tehnice.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici