Planul de luptă împotriva obezităţii iniţiat de primarul New York-ului întâmpină dificultăţi

Oraşul american New York nu mai poate pune în aplicare de marţi o interdicţie de vânzare a recipientelor mari de băuturi cu un conţinut ridicat de zahăr, după ce un judecător a blocat restricţia, pe care a calificat-o ca "arbitrară".

264 afișări
Imaginea articolului Planul de luptă împotriva obezităţii iniţiat de primarul New York-ului întâmpină dificultăţi

Planul de luptă împotriva obezităţii iniţiat de primarul New York-ului întâmpină dificultăţi

"Instanţa consideră că reglementarea (...) este plină de excepţii pe criterii economice şi politice", a explicat judecătorul care a blocat aplicarea planului, potrivit CNN.

Primarul New Yorkului, Michael Bloomberg, a declarat imediat că va face apel împotriva deciziei. Departamentul pentru sănătate al primăriei are autoritatea necesară pentru a folosi o astfel de interdicţie cu scopul de a combate obezitatea, a afirmat el.

"Considerăm că decizia judecătorului este greşită şi ne aşteptăm să câştigăm la apel", a spus Bloomberg.

Legea, care urma să intre în vigoare la miezul nopţii, ar fi restricţionat vânzarea băuturilor în recipiente mai mari de 16 uncii (0,45 litri) în restaurante, fast-food-uri, cinematografe şi stadioane.

Mulţi retaileri, precum 7-Eleven, nu ar fi fost nevoiţi să respecte legea, întrucât activitatea acestora este reglementată de autoritatea statală şi nu de primăria oraşului.

"Rezultatul ar fi că o persoană nu ar putea cumpăra o băutură mai mare de 16 uncii într-un loc, dar ar putea cumpăra de la alt retailer, care ar putea fi situat chiar lângă primul", a afirmat judecătorul.

Procesul a fost deschis de un grup de asociaţii ale companiilor, între care Asociaţia Producătorilor de Băuturi din SUA şi organizaţia din New York a Asociaţiei Naţionale a Proprietarilor de Cinematografe.

Aproape 60% din adulţii din New York şi 40% din copii care merg la şcoală sunt obezi sau au o greutate mai mare decât cea normală.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici