Prima pagină » Știri externe » Planul lui Trump de reducere a asistenței medicale pentru săraci a fost oprit în Senat

Planul lui Trump de reducere a asistenței medicale pentru săraci a fost oprit în Senat

Planul lui Trump de a reduce ajutoarele pentru cei cu venituri mici s-a lovit de regulile Senatului american, care a blocat tăierile din Medicaid și alte programe sociale esențiale.
Planul lui Trump de reducere a asistenței medicale pentru săraci a fost oprit în Senat

O prevedere-cheie din proiectul de lege promovat de Donald Trump, care urmează să reducă sprijinul medical oferit de stat persoanelor cu venituri mici, prin programul Medicaid, a fost respinsă de Senat pe motiv că încalcă regulile procedurale. Măsura reprezintă un obstacol major pentru republicani, care se grăbesc să adopte pachetul legislativ până la 4 iulie, termenul-limită fixat de Trump, ce coincide cu ziua Americii.

Republicanii mizau pe limitarea accesului la Medicaid și pe reducerea altor programe sociale, precum bonurile de alimente, pentru a compensa pierderile bugetare. În acest sens, proiectul lui Trump prevede reduceri masive de taxe în valoare de 3,8 trilioane de dolari, potrivit AP News.

Senatorii au respins și reducerile care pot afecta spitalele rurale

Una dintre cele mai controversate propuneri este limitarea taxei pentru furnizorii de servicii medicale, o metodă folosită de statele americane pentru a atragerea fondurilor federale și susținerea spitalelor. Aproape toate statele, mai puțin Alaska, aplică această taxă, iar criticii spun că tăierile ar afecta spitalele rurale, care riscă să se închidă.

Camera Reprezentanților, camera inferioară a Congresului SUA,  votase propunerea de lege cu o „înghețare” a acestei taxe, nu o reducere: „Am vorbit cu președintele Trump, care mi-a spus să revenim la propunerea Camerei,” a declarat senatorul republican Josh Hawley, care se opune schimbărilor, fiind considerat un conservator dur.

Tăierile ar lăsa fără ajutor medical peste 10 milioane de persoane

Liderii republicani iau în calcul amânarea intrării în vigoare a unora dintre prevederi pentru a le conforma regulilor Senatului. Alte propuneri trebuie și ele revizuite, inclusiv modificările aduse programului de bonuri alimentare și restricțiile la servicii de sănătate. Propunerile se referă la reducerea accesului la bonuri alimentare pentru adulții apți de muncă și limitarea accesului imigranților fără cetățenie la programe publice de sănătate, precum Medicaid.  Fără aceste ajustări, proiectul riscă să nu treacă de Senat, unde orice prevedere neconformă cu regulile procedurale este eliminată automat sau blocată dacă nu obține 60 de voturi.

Republicanii argumentează că vor să reducă ajutoarele acordate persoanelor sărace susținând că doresc să readucă Medicaid la „misiunea sa originală”, respectiv sprijinirea femeilor și copiilor. Democrații avertizează însă că măsurile vor afecta direct milioane de americani vulnerabili. „Tăierile masive din Medicaid vor afecta peste 10 milioane de oameni, copii, vârstnici, persoane cu dizabilități și familii care muncesc”, a declarat senatorul democrat Ron Wyden.

Trump pierde sprijinul pentru ofesiva împotriva ajutoarelor sociale

Între timp, parlamentarul Senatului a respins și alte prevederi incluse în proiect: un plan GOP de rambursare automată și mai strictă a împrumuturilor studențești și chiar o tentativă de desființare a Biroului pentru Protecția Financiară a Consumatorilor, instituția care apără drepturile clienților față de abuzuri bancare și practici financiare incorecte.

Tot joi, republicanii au renunțat și la ”revenge tax”, o clauză fiscală care ar fi permis impozitarea companiilor americane cu acționari din anumite țări străine. Clauza a fost retrasă la cererea secretarului Trezoreriei, Scott Bessent, care a recizat că a ajuns la „acorduri separate cu acele state”.

Deși republicanii insistă că vor trece proiectul de lege, calendarul devine tot mai strâns, iar opoziția democrată rămâne fermă. Pentru moment, planul lui Trump de a reduce ajutorul medical acordat americanilor cu venituri mici rămâne blocat.