Proiectilul care a căzut în estul Poloniei joi dimineață, în timpul atacului aerian masiv lansat de Rusia asupra vestului Ucrainei, este o rachetă rusească.
Informația a fost confirmată de NATO într-o reacție pentru TVP World.
„Ca răspuns la o rachetă rusească de tip încă necunoscut care a pătruns în spațiul aerian polonez și s-a prăbușit ulterior pe teritoriul Poloniei – una dintre numeroasele rachete lansate de Rusia asupra Ucrainei în cursul nopții – NATO și Polonia și-au activat sistemele de apărare aeriană și terestră. NATO se află în strânsă legătură cu autoritățile poloneze în legătură cu încălcarea spațiului aerian al Poloniei”, este răspunsul transmis publicației poloneze, citat și de The Guardian.
În cursul zilei, premierul polonez Donald Tusk a declarat, la finalul unei reuniuni speciale desfășurate la Lublin, că „toate indiciile arată că a fost o rachetă rusească Kh-101, însă vrem să fim 100% siguri atât de tipul rachetei, cât și de cine a lansat-o”, potrivit BBC.
El a spus că „nu există motive să se creadă că Polonia a fost ținta vizată de această rachetă” și a subliniat că în urma acestui incident nu s-au înregistrat victime sau pagube.
Racheta a căzut într-o zonă nelocuită, pe un câmp, iar armata poloneză a subliniat că era „pregătită să doboare racheta dacă aceasta și-ar fi continuat traiectoria de zbor”.
Incidentul s-a produs în primele ore ale zilei de joi, în timpul atacului rusesc asupra orașului ucrainean Liov. Armata poloneză a detectat obiectul în jurul orei 03.40 și a trimis un avion de luptă F-16 pentru interceptare. Ulterior, proiectilul a căzut în apropierea satului Tarnawa Kolonia, la aproximativ 100 de kilometri de granița cu Ucraina, și a provocat un crater cu diametrul de circa 10 metri.