Prima execuţie a unui condamnat la moarte, după 17 ani, în SUA: Crimele comise de Daniel Lewis Lee

  • Daniel Lewis Lee, un susţinător al supremaţiei albilor, a fost condamnat la moarte în 1999, iar luni va fi protagonistul primei execuţii federale după 17 ani
  • Decizia a fost luată după ce fusese amânată vineri la cererea membrilor familiei victimelor bărbatului
  • Un complet de apel a respins cererea rudelor victimelor deţinutului de a amâna execuţia pentru că epidemia de coronavirus îi împiedică să fie prezenţi
7994 afișări
Imaginea articolului Prima execuţie a unui condamnat la moarte, după 17 ani, în SUA: Crimele comise de Daniel Lewis Lee

Daniel Lewis Lee Sursă foto: AP

Un deţinut federal, condamnat la moarte, va fi executat, pentru prima dată în ultimii 17 ani, luni, dacă nu va interveni o modificare de ultimă oră, după ce, duminică, o Curte Federală de Apel a decis că Departamentul de Justiţie poate efectua execuţia conform planului, scrie The New York Times.
 
Daniel Lewis Lee, în vârstă de 47 de ani, a fost condamnat la moarte în 1999 pentru uciderea în 1996 a trei membri dintr-o familie din Indiana, printre care o fetiţă de 8 ani. Rudele victimelor lui Lee au dat în judecată Departamentul de Justiţie, susţinând că nu pot călători în siguranţă din cauza coronavirusului pentru a asista la execuţie. Un judecător federal din Indiana, unde va avea loc execuţia, suspendase execuţia vineri, dar Curtea de Apel a Statelor Unite a decis ieri ca aceasta să aibă loc. 
 
Familia intenţionează să facă apel la Curtea Supremă, care ar trebui să dea o decizie, luni, înainte de ora 16.00, luni pentru a opri execuţia. Câteva rude ale victimelor lui Lee, chiar cei care au intentat procesul, au solicitat Departamentului de Justiţie să-i modifice pedeapsa deţinutului – să facă închisoare pe viaţă.
 
„Este foarte frustrant să vezi cum guvernul american se grăbeşte să îl omoare pe Danny Lee, ţinând cont că nu a existat o execuţie în 17 ani. Dreptul rudelor victimelor ucise (de a fi prezente la execuţie – n.r.) sunt încălcate“, a spus Baker Kurrus, avocatul familiei.
 
Justiţia americană permite judecarea în tribunale federale, naţionale şi tribunale statale, locale. Pedeapsa cu moartea este legală în Statele Unite, dar mai multe state au declarat-o ilegală sau au pronunţat moratorii, aşa încât este aplicată de fapt doar în unele dintre ele.
 
La nivel federal, de la ridicarea unui moratoriu în 1988, doar trei persoane condamnate la moarte au fost executate, ultima în 2003. Tribunalele federale pronunţă rar pedepse cu moartea. În prezent, 62 de deţinuţi au sentinţe federale la condamnare la moarte.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici