Prima execuţie federală a unei femei în aproape 70 de ani, în Statele Unite. Motivul pentru care a fost condamnată la moarte

  • Statele Unite au efectuat miercuri, 13 ianuarie, prima execuţie a unei femei în aproape 70 de ani în statul Indiana.
  • Închisă într-un penitenciar federal din Terre-Haute, Indiana, femeia a primit o injecţie letală în timpul nopţii de maţi spre miercuri.
  • În 2004, Lisa Montgomery a ucis o femeie însărcinată în opt luni pentru a-i fura copilul.
2364 afişări
Imaginea articolului Prima execuţie federală a unei femei în aproape 70 de ani, în Statele Unite. Motivul pentru care a fost condamnată la moarte

Profimedia

Statele Unite au efectuat miercuri, 13 ianuarie, prima execuţie a unei femei în aproape 70 de ani în statul Indiana, a anunţat Departamentul de Justiţie al SUA, notează Le Figaro.
 
Lisa Montgomery, în vârstă de 52 de ani, a fost executată la penitenciarul federal Terre-Haute”, se precizează în comunicat.
 
Înalta Curte a respins contestaţiile finale depuse de avocaţi pentru Lisa Montgomery,în ciuda dezacordului celor trei magistraţi progresişti. Închisă într-un penitenciar federal din Terre-Haute, Indiana, femeia a primit o injecţie letală în timpul nopţii de maţi spre miercuri.
 
În 2004, Lisa Montgomery a ucis o femeie însărcinată în opt luni pentru a-i fura copilul. Ea şi-a găsit victima pe internet, femeia fiind crescătoare de câini. Sub pretextul de a cumpăra un terrier,  Lisa Montgomery şi-a ştragulat victima, Bobbie Jo Stinnett, în vârstă de 23 de ani  şi apoi i-a scos copilul din pântece. 
 
Fără a nega gravitatea crimei sale, avocaţii au subliniat că a suferit tulburări psihice severe, consecinţe ale violenţei şi violurilor în grup suferite în copilărie.
 
Avocatul lui Montgomery, Kelley Henry, a spus că toţi cei care au participat la execuţie „ar trebui să se simtă ruşinaţi”.
 
Un puternic susţinător al pedepsei capitale, Donald Trump a ignorat o cerere de clemenţă trimisă de susţinătorii Lisei Montgomery. În ciuda declinului pedepsei cu moartea în Statele Unite şi în întreaga lume, ea a fost reactivată în iulie, după o pauză de 17 ani, cu execuţii federale.
 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici