PRIMUL discurs al lui Donald Trump în faţa Congresului. Care au fost temele principale abordate şi ce SCHIMBĂRI majore a anunţat

Preşedintele american Donald Trump a condamnat, în primul său discurs în faţa Congresului după instalarea la Casa Albă, "ameninţările vizând centrele comunitare evreieşti şi vandalizarea cimitirelor evreieşti", precum şi un recent atac armat cu conotaţii rasiste petrecut în Kansas.

6416 afișări

"Recentele ameninţări vizând centrele comunitare evreieşti şi vandalizarea cimitirelor evreieşti, precum şi atacul armat de săptămâna trecută din Kansas City, ne reamintesc că deşi suntem o naţiune divizată în ceea ce priveşte politicile, suntem o ţară care este unită în condamnarea urii şi răul în toate formele sale", a declarat preşedintele american în deschiderea primului său discurs în faţa Congresului, potrivit The Associated Press.

Un american a împuşcat vineri doi cetăţeni indieni într-un local din Kansas City, crezând că cele două victime sunt originare din Orientul Mijlociu. Una dintre victime a decedat, în timp ce a doua a fost rănită. Casa Albă a condamnat atacul, afirmând că aparent a fost un "atac motivat de ură rasială".

Aproximativ o sută de pietre funerare dintr-un cimitir evreiesc din Philadelphia au fost vandalizate în weekend, iar două şcoli evreieşti situate la periferia capitalei Statelor Unite, Washington DC, au fost evacuate luni, din cauza unor apeluri care semnalau prezenţa unor bombe.

Trump şi-a exprimat sprijinul pentru NATO şi a cerut ţărilor partenere să-şi îndeplinească obligaţiile

"Susţinem cu tărie NATO, o alianţă care are la bază legăturile din timpul celor două Războaie mondiale care au detronat fascismul, şi un Război Rece care a înfrânt comunismul", a declarat Trump.

"Însă partenerii noştri trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile financiare", a completat liderul american.

"Iar acum, în urma unor discuţii foarte directe şi deschise, aceştia (statele partenere) au început să fac acest lucru. Ne aşteptăm din partea partenerilor noştri, din NATO, din Orientul Mijlociu, din Pacific - să joace un rol semnificativ şi direct în operaţiunile militare şi strategice, şi să-şi achite partea lor din costuri", a adăugat preşedintele american.

Zidul cu Mexicul, "o armă foarte eficientă împotriva drogurilor şi criminalităţii"

Preşedintele SUA a mai declarat că lucrările la zidul de la frontiera cu Mexicul vor începe curând, înainte de termen, iar acest zid va reprezenta "o armă foarte eficientă împotriva drogurilor şi criminalităţii".

"În acelaşi timp, Administraţia mea a răspuns cererilor poporului american pentru controlul imigraţiei şi securizarea frontierelor. Prin punerea în aplicare a legilor privind imigraţia vom putea mări salariile, ajuta somerii, să economisim miliarde de dolari şi să ne facem mai sigure comunităţile noastre", a declarat Trump.

"Trebuie să restabilim integritatea şi aplicarea legii la frontierele noastre. Pentru aceasta, vom începe în curând construcţia unui mare zid de-a lungul frontiere noastre sudice. Vom începe înainte de termen şi, odată finalizat, va fi o armă foarte eficientă împotriva drogurilor şi criminalităţii", a adăugat preşedintele american.

Donald Trump a propus o reformare a sistemului de imigraţie legală

Cu ocazia primului său discurs în faţa Congresului, preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a propus adoptarea unui sistem de imigraţie legală bazat pe merit, oferind drept exemplu state ca Australia sau Canada, relatează The Associated Press.

"Mai multe naţiuni din întreaga lume, cum ar fi Canada, Australia şi multe altele - au un sistem de imigraţie bazat pe merit. Principiul de bază este acela că persoanele care doresc să emigreze într-o ţară trebuie să se poată susţine singure din punct de vedere financiar".

"Abandonarea sistemului actual de imigraţie cu persoane slab calificate şi adoptarea unui sistem bazat pe merit va aduce multe beneficii: va economisi enorm de mulţi bani, va permite creşterea salariilor şi sprijinirea familiilor aflate în dificultate", a declarat preşedintele.

"Am ordonat Departamentului pentru Securitatea Internă să creeze un birou care să servească victimele americane. Acest birou se va numi VOICE — Victims Of Immigration Crime Engagament (Victimele crimelor imigraţiei). Noi dăm o voce celor care sunt ignoraţi de presă şi reduşi la tăcere de interese speciale", a anunţat Trump, dând exemple de câteva crime comise de imigranţi şi folosind aceste exemple pentru a apăra politicile restrictive ale Administraţiei sale în domeniul imigraţiei, relatează CNN.

Trump promite din nou că va distruge Stat Islamic;reafirmă sprijinul pentru alianţa cu Israelul

Preşedintele american Donald Trump a vorbit marţi seara despre măsurile antiimigraţie menite să protejeze cetăţenii americani de pericolul terorist, promiţând din nou să distrugă organizaţia teroristă Stat Islamic şi reafirmându-şi sprijinul pentru alianţa Statelor Unite cu Israelul.

"Nu este compasiune, ci nesăbuinţă, să permiţi intrarea necontrolată a unor persoane din locuri unde o verificare adecvată (în materie de securitate) nu este posibilă (...) Nu putem permite formarea unui cap de pod pentru terorism în interiorul Americii - nu putem permite ca ţara noastră să devină un sanctuar pentru extremişti", a declarat Donald Trump, cu ocazia primului său discurs în faţa Congresului după instalarea la Casa Albă.

"Din acest motiv, Administraţia mea lucrează la îmbunătăţirea procedurilor de verificare şi în scurt timp vom adopta noi măsuri pentru siguranţa naţiunii noastre - şi pentru a ţine departe pe cei care ar încerca să ne lovească", a continuat liderul american.

În acelaşi timp, Trump a anunţat faptul că a cerut Departamentului Apărării să dezvolte un plan pentru distrugerea organizaţiei teroriste Stat Islamic.

Preşedintele american a mai menţionat şi noile sancţiuni impuse de Washington la adresa entităţilor şi persoanelor care sprijină programul balistic al Iranului şi a reafirmat susţinerea sa pentru "alianţa de neclintit" a Statelor Unite cu Israelul.

Trump anunţă investiţii de o mie de miliarde de dolari în infrastructură şi "un nou capitol de măreţie" pentru SUA

Preşedintele Donald Trump şi-a prezentat, marţi seara, priorităţile mandatului său, promitând să aloce o mie de miliarde de dolari pentru investiţii în infrastructură, cerând sprijinul politicienilor pentru reformarea sistemului de asigurări de sănătate şi anunţând "un nou capitol de măreţie" pentru SUA.

"Pentru a lansa reconstrucţia ţării noastre, voi cere Congresului să aprobe o legislaţie care va genera investiţii de o mie de miliarde de dolari în infrastructura Statelor Unite, finanţate cu ajutorul capitalurilor publice şi private, şi va crea milioane de locuri de muncă", a declarat Trump în cursul primului discurs ţinut în faţa Congresului după învestirea în funcţia de preşedinte.

"De asemenea, cer Congresului să abroge şi să înlocuiască Obamacare cu reforme care să permită opţiuni extinse, să îmbunătăţească accesibilitatea, costuri mai reduse şi să ofere servicii medicale mai bune", a adăugat Donald Trump.

Preşedintele american a făcut un apel la politicieni, republicani şi democraţi, să-şi unească forţele pentru a rezolva problemele cu care se confruntă Statele Unite, spunând că "timpul mentalităţilor meschine a trecut".

Peste 75% din persoanele care au urmărit discursul lui Trump au avut o reacţie pozitivă-sondaj

Şaptezeci şi opt la sută din telespectatorii care au urmărit primul discurs al lui Donald Trump în faţa Congresului au declarat că au avut o reacţie pozitivă la alocuţiunea preşedintelui, potrivit unui sondaj de opinie realizat de CNN şi ORC.

Mai mult, 57% din respondenţii sondajului CNN/ORC au declarat că au avut o reacţie foarte pozitivă la discurs, iar aproape şapte din zece telespectatori sunt de părere că politicile propuse de preşedinte vor îndrepta ţara în direcţia bună.

Potrivit CNN, sondajul reflectă doar părerea telespectatorilor care au urmărit discursul şi au fost de acord să fie chestionaţi, şi nu părerea generală a tuturor americanilor.

În ceea ce priveşte chestiunile punctuale, 72% din respondenţi au fost de părere că politicile propuse de Trump în domeniul economiei sunt în direcţia buna, 70% au spus acelaşi lucru despre propunerile în ceea ce priveşte combaterea terorismului, iar 62% s-au pronunţat în favoarea propunerilor sale referitoare la imigraţie.

Cu 57% reacţii foarte pozitive, prima alocuţiune a lui Trump în Congres a fost semnificativ mai puţin apreciată de telespectatori comparativ cu primul discurs în Congres al preşedinţilor anteriori. Astfel în 2009, 68% din respondenţi au indicat că au avut o reacţie foarte pozitivă la discursul lui Obama, iar 66% au răspuns similar în legătură cu discursul lui George W. Bush în 2001.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici