Primul efect al războiului cu Iranul în SUA: cele mai mari prețuri la importuri din ultimii patru ani

Publicat: 25 03. 2026, 16:56
Actualizat: 25 03. 2026, 17:00

Costul bunurilor aduse din afara SUA a crescut cu 1,3% în februarie, cel mai rapid ritm din martie 2022, după un avans revizuit la 0,6% în ianuarie, arată datele publicate de Biroul de Statistică a Muncii din SUA, citate de Reuters. Anterior, economiștii estimau o creștere de doar 0,5%, semn că presiunile din economie sunt mult mai puternice decât se anticipa.

Principalul motor al creșterii a fost energia. Prețurile la combustibilii importați au urcat cu 3,8% în februarie, după o scădere de 1,2% la începutul anului. În același timp, conflictul dintre SUA, Israel și Iran a dus la o explozie a cotațiilor petrolului, care au crescut cu peste 30% de la sfârșitul lunii februarie. Scumpirea energiei începe astfel să se reflecte rapid în costurile bunurilor aduse din afara țării.

Urmează scumpiri la alimente

Un studiu realizat de compania americană de analiză financiară S&P Global arată că firmele plătesc mai mult pentru materii prime și transferă aceste scumpiri către consumatori. „Firmele au plătit mai mult pentru producție în martie și au cerut prețuri mai mari pentru bunurile și serviciile lor”, spun analiștii, care pun presiunile pe seama energiei scumpe și a perturbărilor din lanțurile de aprovizionare.

În paralel, prețurile la îngrășăminte au crescut, ceea ce arată că următorul val de scumpiri va fi în sectorul alimentar.

Pe lângă efectele conflictului, companiile resimt în continuare impactul tarifelor la import, pe care le transferă treptat către consumatori. „Presiunea generată de război se adaugă tarifelor la import, pe care firmele continuă să le includă treptat în prețurile finale”, explică economiștii.

Semnale pentru inflație

Scumpirea bunurilor aduse din afara SUA urmează celei mai mari majorări a prețurilor producătorilor din ultimele șapte luni, raportată recent de guvernul american, pe fondul scumpirilor la bunuri și servicii. Aceste evoluții arată că scumpirile provocate de energie și conflictul din Orientul Mijlociu vor continua să alimenteze inflația în perioada următoare.