Prima pagină » Știri externe » Prințesa Kate revine în vizite externe după tratamentul împotriva cancerului. Prima deplasare oficială are loc în Italia

Prințesa Kate revine în vizite externe după tratamentul împotriva cancerului. Prima deplasare oficială are loc în Italia

Catherine, Prințesa de Wales efectuează în această săptămână prima sa vizită oficială în străinătate după tratamentul pentru cancer, într-o deplasare în Italia considerată de Palatul Kensington drept „un pas important” în revenirea sa la activitățile publice, transmite CNN.
Prințesa Kate revine în vizite externe după tratamentul împotriva cancerului. Prima deplasare oficială are loc în Italia
Sursa foto: : Aaron Chown/PA Wire/dpa

Vizita are loc în orașul Reggio Emilia, din nordul Italiei, unde Prințesa de Wales urmează să promoveze unul dintre cele mai cunoscute modele educaționale dedicate copiilor mici – „Reggio Emilia Approach”, mai scrie CNN.

Prima vizită externă după diagnosticul de cancer

Potrivit apropiaților familiei regale britanice, deplasarea are o puternică încărcătură simbolică pentru Catherine, care și-a redus semnificativ aparițiile publice după diagnosticul de cancer anunțat în 2024. Un consilier regal citat de CNN a descris momentul drept „un eveniment major” în procesul său de recuperare. „Este primul ei turneu internațional după tratament și un moment foarte important pentru prințesă”, a declarat acesta. Palatul Kensington a transmis că soția prințului William, Prinț de Wales dorește să își intensifice implicarea în proiectele dedicate dezvoltării timpurii a copiilor, domeniu pe care l-a susținut constant în ultimii ani prin intermediul Royal Foundation Centre for Early Childhood.

De ce a ales Reggio Emilia

Orașul italian este cunoscut la nivel internațional pentru modelul educațional „Reggio Emilia Approach”, dezvoltat după Al Doilea Război Mondial și bazat pe creativitate, colaborare și învățare prin experiențe directe. Metoda este folosită astăzi în numeroase grădinițe și centre educaționale din întreaga lume. Autoritățile locale au descris vizita drept o „mare onoare” pentru oraș. Primarul din Reggio Emilia, Marco Massari, a afirmat că prințesa va descoperi „un model educațional considerat o piatră de temelie a comunității”. În timpul vizitei, Catherine urmează să participe la activități educaționale, ateliere creative și întâlniri cu profesori, copii și reprezentanți ai comunității locale.

Catherine încearcă să își reia treptat rolul public

Potrivit echipei sale, Prințesa de Wales încearcă să găsească „un echilibru” între recuperarea personală și revenirea la îndatoririle oficiale. Surse apropiate familiei regale spun că aceasta a discutat despre vizită atât cu soțul său, cât și cu cei trei copii ai cuplului regal, care așteaptă să afle impresiile după întoarcerea în Regatul Unit. Catherine are și o legătură personală cu Italia. Înainte de a începe studiile universitare, ea a petrecut o perioadă în Florența, experiență pe care, potrivit apropiaților, și-o amintește „cu mare bucurie”.

Tot mai mult accent pe sănătatea mintală și copilărie

În ultimii ani, Prințesa de Wales a făcut din dezvoltarea copiilor mici una dintre principalele sale teme publice. Palatul Kensington a transmis că aceasta vrea să promoveze soluții „pozitive și concrete” pentru probleme sociale majore, prin investiții în educația și dezvoltarea timpurie a copiilor. Reprezentanții săi spun că subiectul trebuie tratat cu aceeași urgență cu care sunt abordate teme globale precum schimbările climatice.

Recomandarea video