Prinţul Charles ar fi primit pungi care conţineau milioane de euro în timpul unor întâlniri cu un politician de rang înalt din Qatar

Prinţul de Wales a acceptat pungi care conţineau milioane de euro în numerar în timpul unor întâlniri cu un politician de rang înalt din Qatar, potrivit unui raport, citat de The Guardian.

41918 afișări
Imaginea articolului Prinţul Charles ar fi primit pungi care conţineau milioane de euro în timpul unor întâlniri cu un politician de rang înalt din Qatar

Prinţul Charles ar fi primit pungi care conţineau milioane de euro în timpul unor întâlniri cu un politician de rang înalt din Qatar

Prinţul Charles ar fi primit un total de 3 milioane de euro în timpul întâlnirilor cu şeicul Hamad bin Jassim bin Jaber Al-Thani, fostul prim-ministru al Qatarului. Banii i-au fost înmânaţi moştenitorului tronului britanic într-o valiză la o anumită ocazie, într-un geamantan la o altă ocazie, precum şi în saci de transport Fortnum & Mason, magazinul de lux care deţine un mandat regal pentru a aproviziona casa prinţului.

Se presupune că aceste predări ar fi avut loc în timpul unor întâlniri între cei doi bărbaţi, inclusiv o întâlnire privată între patru ochi la locuinţa regală "Clarence House" în 2015.

Într-o declaraţie, un purtător de cuvânt al Clarence House a declarat că banii daţi în timpul întâlnirii din 2015 au fost "trecuţi imediat la una dintre organizaţiile caritabile ale prinţului, fiind urmate toate procesele corecte", relatează The Guardian.

Valiza care conţinea banii a fost preluată de doi consilierii a lui Charles, care ar fi numărat manual banii. Se spune că consilierii au cerut Coutts, banca privată care acţionează pentru familia regală, să colecteze banii.

Fiecare plată a fost depusă în conturile fondului caritabil al Prinţului de Wales (PWCF). Nu există nicio sugestie că plăţile au fost ilegale, a relatat astăzi Sunday Times.

Şeicul, unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, a fost supranumit "omul care a cumpărat Londra", după ce şi-a folosit averea, precum şi influenţa sa asupra fondului Qatari Wealth, pentru a face investiţii uriaşe în Londra. El este şi proprietarul unuia dintre cele mai bogate cluburi de fotbal din lume, Paris Saint-Germain.

Discuţiile privind banii cash vin într-un moment jenant pentru prinţ. Clarence House a respins recent o serie de acuzaţi privind o practică prin care organizaţia caritabilă a prinţului accepta "bani contra acces" în structurile sale, iar Poliţia Metropolitană şi Comisia de Caritate au investigat practicile de strângere de fonduri, inclusiv vânzarea de onoruri. S-a afirmat că cel mai apropiat confident al lui Charles, Michael Fawcett, a obţinut o distincţie pentru un miliardar saudit.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici