Probleme grave în mobilizarea Ucrainei: 2 milioane de ucraineni, dați în urmărire de Ministerul Apărării

Publicat: 14 01. 2026, 16:45

Proaspăt numit de Parlament în funcția de ministru al Apărării, la propunerea președintelui Volodimir Zelenski, Mykhailo Fedorov a prezentat miercuri în Parlament primele cifre care arată amploarea problemelor din sistemul de apărare. Potrivit The Kyiv Post, el a declarat că aproximativ 2 milioane de ucraineni sunt dați în urmărire pentru evitarea mobilizării.

Gaura din bugetul Apărării: 6 miliarde de euro

Potrivit noului ministru, dificultățile nu se opresc aici. Alți aproximativ 200.000 de militari figurează ca absenți fără permisiune oficială, o situație care afectează direct capacitatea de luptă a armatei.

„Nu vreau să fiu populist, vreau să fiu realist. Preiau Ministerul Apărării cu un deficit de 300 de miliarde de hrivne (aproximativ 6 miliarde de euro), cu două milioane de ucraineni dați în urmărire și cu 200.000 de militari care au părăsit unitățile fără permisiune”, a spus Fedorov în discursul susținut în Legislativ.

Sute de mii de dosare penale

Datele prezentate de ministrul ucrainean sunt susținute de informațiile oficiale. Potrivit Parchetului General, între ianuarie 2022 și septembrie 2025 au fost deschise aproape 290.000 de dosare penale pentru părăsirea neautorizată a unităților militare. Cele mai multe au ca obiect absența fără permisiune, iar peste 50.000 sunt întocmite pentru dezertare.

Autoritățile susțin însă că o parte dintre militari s-au întors în sistem, după introducerea unui mecanism simplificat de revenire în serviciu, care le permite celor aflați la prima abatere să revină voluntar în serviciu fără sancțiuni penale imediate. În ultimul an, peste 29.000 de soldați au fost reintegrați în armată.

Ministerul Apărării, verificat din temelii

Fedorov a anunțat un audit amplu al centrelor teritoriale de recrutare, dar și al finanțelor Ministerului Apărării. El spune că este nevoie de reforme rapide pentru a reduce pierderile și a crește eficiența armatei. „Problema centrelor de recrutare nu poate fi ignorată. După un audit complet, vom propune soluții sistemice, fără a afecta capacitatea de apărare a țării”, a declarat ministrul.

În vârstă de 35 de ani, Mykhailo Fedorov este cel mai tânăr ministru al Apărării din istoria Ucrainei. Înainte de a prelua acest portofoliu, Fedorov a fost ministru al transformării digitale.