Procesul neonaziştilor din Germania a fost amânat până la 14 mai

Procesul neonaziştilor din Germania, care s-a deschis luni la un tribunal din Munchen (sud), a fost amânat până la 14 mai, după ce apărarea a cerut revocarea unuia dintre judecători.

473 afișări
Imaginea articolului Procesul neonaziştilor din Germania a fost amânat până la 14 mai

Procesul neonaziştilor din Germania, amânat până la 14 mai (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Audierile prevăzute marţi şi miercuri au fost amânate, a anunţat Manfred Götzl, preşedintele Curţii. Justiţia intenţionează, astfel, să examineze cererile de revocare din motive de părtinire depuse de cei trei avocaţi ai lui Beate Zschäpe, principala acuzată în acest proces, în care este judecată pentru participare la uciderea a zece persoane, între care opt cetăţeni turci sau de origine turcă.

Avocaţii îl acuză pe preşedintele Curţii, Manfred Götzl, de părtinire. Această amânare va încetini şi mai mult o procedură şi aşa lungă, care ar urma să dureze timp de doi ani, potrivit unor surse judiciare.

Beate Zschäpe, în vârstă de 38 de ani, acuzată că a participat la zece crime în perioada 2000-2007, a apărut în faţa Curţii fără cătuşe şi a păstrat tăcerea în prima zi de audiere.

Ea urmează să răspundă pentru presupusa sa participare la nouă crime xenofobe şi pentru uciderea unei poliţiste în 2007. Ea este suspectată, de asemenea, de implicare în două atentate comise împotriva unor comunităţi de străini şi de 15 jafuri la bănci, potrivit actului de acuzare.

Doi acoliţi ai tinerei, Uwe Böhnhardt, în vârstă de 34 de ani, şi Uwe Mundlos, în vârstă de 34 de ani, presupuşii criminali, s-au sinucis pe 4 noiembrie 2011.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici