Producătorul german de hrană pentru animale contaminată cu dioxină, bănuit de evaziune fiscală

Producătorul german de acizi graşi destinaţi hranei pentru animale Harles und Jentzsch este bănuit de comiterea unor escrocherii faţă de clienţii săi şi de evaziune fiscală, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al Ministerului Agriculturii din landul Saxonia Inferioară.

75 afișări
Imaginea articolului Producătorul german de hrană pentru animale contaminată cu dioxină, bănuit de evaziune fiscală

Producătorul german de hrană pentru animale contaminată cu dioxină, bănuit de evaziune fiscală (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Mai multe lucruri sugerează că firma şi-a înşelat clienţii şi a transformat acizi graşi de calitate inferioară în alimente scumpe pentru animale", a declarat Gert Hanne, citat de cotidianul Westfallen Blatt.

El a adăugat că nu este exclus nici ca firma să fi emis facturi false şi să fie implicată în evaziune fiscală.

Parchetul a declanşat o anchetă împotriva directorului Harles und Jentzsch, Siegfried Sievert, pentru încălcarea codului produselor alimentare şi alimentelor destinate animalelor.

Într-un interviu acordat Spiegel TV care urmează să fie difuzat duminică, Sievert a declarat însă că nu a folosit "acizi neautorizaţi" şi a precizat că nu ştie de unde provine contaminarea cu dioxină, iar firma sa investighează acest caz, colaborând cu autorităţile.

Westfalen Blatt afirmă că mai mulţi crescători de animale germani, victime ale scandalului dioxinei, intenţionează să solicite, începând de săptămâna viitoare, daune materiale.

Mai mult de 4.700 de exploatări agricole germane au fost închise vineri, ca măsură de precauţie, iar autorităţile de la Berlin suspectează o origine "infracţională" a contaminării cu dioxină. Marea majoritate a exploatărilor afectate se află în Saxonia Inferioară, unde Harles und Jentzsch a livrat în noiembrie şi decembrie grăsimile contaminate destinate producerii de hrană pentru animale.

Restricţiile afectează în principal crescătorii de porci, dar şi producători de lactate şi vor fi menţinute până la eliminarea contaminării produselor. Conform autorităţilor de la Berlin, până la 150.000 de tone de hrană pentru animale ar putea fi contaminată cu dioxină, un reziduu industrial sau natural care, în doze mari, poate provoca boli canceroase. Germania a anunţat însă că, în acest caz, nu există nici un risc pentru sănătatea consumatorilor.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici