Putin: Europa va fi cea mai afectată de amplasarea scutului antirachetă american

Premierul rus Vladimir Putin a avertizat luni asupra faptului că Europa va fi cea mai afectată în urma implementării proiectului american antirachetă pe teritoriile Poloniei şi Cehiei, relatează RIA Novosti, în ediţia electronică.

29 afișări
Imaginea articolului Putin: Europa va fi cea mai afectată de amplasarea scutului antirachetă american

Putin: Europa va fi cea mai afectată de amplasarea scutului antirachetă american (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Nu este clar cine va putea beneficia de pe urma acestor acţiuni. Dar ştim că întreaga lume, şi Europa în special, vor fi sigur printre perdanţi", a declarat Putin la un forum despre legislaţia umanitară, la Sankt Petersburg.

Rusia s-a opus în nenumărate rânduri proiectului de instalare a celor zece interceptoare de rachetă în Polonia şi a radarului antirachetă în Cehia, susţinând că acestea reprezintă o ameninţare la adresa securităţii sale. Washigntonul a declarat că aceste baze sunt necesare pentru a contracara posibile atacuri din partea statelor ostile, precum Iranul.

"Indiferent ce ar spune partenerii noştri din Statele Unite, proiectul este condus împotriva potenţialului strategic al Rusiei, şi nu avem altă variantă decât să-i răspundem adecvat", a spus premierul.

Rusia a ameninţat că va amplasa rachete Iskander-M cu rază scurtă de acţiune în exclava rusă Kaliningrad, care se află la graniţa cu statele membre NATO Polonia şi Lituania, dacă va fi instalat sistemul american antirachetă.

Totuşi Putin a reiterat promisiunea potrivit căreia "dacă noua administraţie americană abandonează acest proiect în Polonia şi Cehia, Rusia va renunţa la măsurile de răspuns". "Ca rezultat, vom putea pune capăt direcţiei negative şi periculoase de pe continentul european", a declarat el.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat duminică, după o întâlnire cu omologul său american Condoleezza Rice, că Moscova şi Washingtonul vor continua discuţiile pe această temă în decembrie.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici