Putin şi Obama vor discuta în curând despre situaţia din Ucraina şi Irak

Preşedinţii rus Vladimir Putin şi american Barack Obama vor discuta despre situaţia din Ucraina, Irak şi Siria "în zilele următoare", a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, Iuri Uşakov, consilierul diplomatic al Kremlinului.

437 afișări
Imaginea articolului Putin şi Obama vor discuta în curând despre situaţia din Ucraina şi Irak

Putin şi Obama vor discuta în curând despre situaţia din Ucraina şi Irak (Imagine; Mediafax Foto/AFP)

Uşakov nu a oferit alte detalii despre această viitoare discuţie telefonică.

El a anunţat însă că Putin va discuta vineri cu premierul Nuri al-Maliki despre situaţia din Irak, subliniind că aceasta "provoacă îngrijorări serioase".

Relaţiile dintre Rusia şi Statele Unite au atins cel mai scăzut nivel din perioada Războiului Rece şi până în prezent, din cauza crizei din Ucraina. Washingtonul acuză Moscova că susţine rebeliunea separatistă.

De asemenea, cele două ţări se află în dezacord pe tema Războiului din Siria.

În ceea ce priveşte Irakul, Moscova a apreciat săptămâna trecută că avansarea rebelilor islamişti ameninţă integritatea ţării şi ilustrează eşecul "total" al intervenţiei americane şi britanice în această acest stat.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici