RAIDURI la Istanbul şi bombardamente în Siria, efectuate de autorităţile turce împotriva grupării Stat Islamic. Peste 250 de oameni, reţinuţi

Autorităţile turce au bombardat vineri dimineaţă obiective ale grupării Stat Islamic în Siria şi au efectuat raiduri împotriva militanţilor organizaţiei extremiste în peste 100 de locuri din Istanbul.

5224 afișări
Imaginea articolului RAIDURI la Istanbul şi bombardamente în Siria, efectuate de autorităţile turce împotriva grupării Stat Islamic. Peste 250 de oameni, reţinuţi

RAIDURI la Istanbul şi bombardamente în Siria, efectuate de autorităţile turce împotriva grupării Stat Islamic (Imagine: AFP / Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat emis de biroul premierului Ahmet Davutoglu, avioane de vânătoare F-16 au bombardat trei obiective ale grupării Stat Islamic în Siria, relatează BBC News Online.

Decizia privind lansarea raidurilor aeriene a fost luată în cadrul unei reuniuni de securitate, în urma unor confruntări înregistrate joi la frontiera turco-siriană.

Turcia va lua "toate măsurile necesare" pentru a asigura securitatea naţională, a precizat biroul premierului.

Televiziunea oficială turcă a menţionat că avioanele de vânătoare ale Turciei au atacat oraşul de frontieră Havar, dar nu au pătruns în spaţiul aerian sirian.

Poliţia turcă a efectuat de asemenea, vineri dimineaţă, mai multe raiduri în vederea arestării unor presupuşi militanţi ai grupării Stat Islamic, în peste 100 de locuri din Istanbul.

Raidurile au avut loc în 26 de cartiere ale oraşului, cu participarea a 5.000 de poliţişti. Membri ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) au fost de asemenea arestaţi.

Peste 250 de persoane, reţinute în cadrul raidurilor

Peste 250 de persoane au fost reţinute în cadrul operaţiunilor antiteroriste declanşate de poliţia turcă, iar o femeie a fost ucisă într-un schimb de focuri cu poliţiştii.

Femeia, membră a mişcării radicale Partidul Revoluţionar pentru Eliberarea Poporului (DHKP-C), a fost ucisă în cartierul Bagcilar din Istanbul, într-un schimb de focuri cu poliţia.

Forţele de ordine au descins la peste 100 de adrese din 13 oraşe, inclusiv Istanbul, Ankara, Izmir şi Sanliurfa, reţinând 251 de persoane.

Poliţia din Sanliurfa a precizat că 35 de persoane care au legături cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK0 au fost arestate.

Turcia va permite Statelor Unite să efectueze raiduri aeriene împotriva grupării Stat Islamic de la baza aeriană Incirlik, situată la frontiera cu Siria, potrivit unor oficiali americani.

Astfel, SUA vor intensifica operaţiunile aeriene împotriva SI, după un acord încheiat în urma unei convorbiri telefonice de miercuri între preşedintele american, Barack Obama, şi omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan.

Folosită cândva pentru raiduri împotriva fostului dictator irakian Saddam Hussein, baza se află lângă graniţa Turciei cu Siria, în apropiere de Raqqa, un fief al grupării Stat Islamic.

Aceste decizii intervin în condiţiile în care Turcia a fost criticată că nu depune suficiente eforturi împotriva organizaţiei extremiste, deşi face parte din coaliţia internaţională care luptă contra SI.

Un post de frontieră din provincia Kilis a fost atacat joi de pe teritoriul sirian aflat sub controlul grupării Stat Islamic. Un soldat turc a fost ucis şi alţi doi au fost răniţi în urma atacului.

"Soldaţii turci au răspuns focurilor de armă trase din partea siriană a frontierei, din regiunea unde se află militanţii Statului Islamic", a declarat un oficial.

Ulterior, autorităţile turce au trimis în zonă avioane de vânătoare F-16, tancuri şi vehicule blindate.

Ofensiva a avut loc după o intensificare a violenţelor la graniţa turco-siriană săptămâna aceasta, care a început după un atac sinucigaş cu bombă comis luni în oraşul Suruc din sudul Turciei, soldat cu 32 de morţi şi peste 100 de răniţi.

Autorităţile au identificat un cetăţean turc de 20 de ani care avea legături cu gruparea Stat Islamic, pe care îl suspectează de comiterea atentatului, după ce cartea sa de identitate a fost găsită la locul atacului.

Ulterior, militanţii kurzi au ucis doi poliţişti în oraşul Celanpinar, acuzând poliţia de colaborare cu gruparea Stat Islamic.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici