Raport CE: Bulgaria a progresat în aplicarea reformelor, dar este nevoie de rezultate concrete

Bulgaria a continuat să înregistreze progrese la capitolele supuse monitorizării, între care reforma justiţiei şi combaterea criminalităţii organizate, dar este nevoie de o punere în aplicare a noilor măsuri, pentru a garanta schimbări ireversibile, arată raportul de evaluare al Comisiei Europene.

1 afișare

Aderarea Bulgariei la Uniunea Europeană a fost însoţită de monitorizarea reformelor în şase domenii-cheie - reforma sistemului judiciar, combaterea corupţiei, combaterea criminalităţii organizate, siguranţa alimentară, siguranţa aeriană şi repartizarea subvenţiilor agricole.

Concluziile Comisiei Europene privind stadiul reformelor din Bulgaria:

1. Reforma justiţiei

Sofia a înregistrat progrese în grade diferite: a adoptat modificările constituţionale care asigură independenţa justiţiei şi facilitează înfiinţarea unui inspectorat care să monitorizeze activităţile din justiţie. Eficienţa amendamentelor va putea fi verificată abia după crearea inspectoratului judiciar.

"În linii generale, Bulgaria a înregistrat progrese în îmbunătăţirea transparenţei procedurilor judiciare, dar este nevoie de timp pentru a observa dacă noile legi au impactul scontat. Există progrerse şi în privinţa sporirii responsabilităţii, profesionalismului şi eficienţei sistemului judiciar", concluzionează experţii CE.

2. Combaterea corupţei

"Progresele înregistrate în judecarea cazurilor de corupţie la nivel înalt sunt insuficiente", subliniază raportul CE, remarcând totuşi succesul eforturilor pentru eliminarea cazurilor de corupţie la frontiere şi în rândul autorităţilor locale.

3. Combaterea criminalităţii organizate

Executivul comunitar consideră insuficiente şi eforturile împotriva infracţiunilor majore şi a criminalităţii organizate, explicând că informaţiile furnizate de autorităţile bulgare la acest capitol sunt "imprecise".

4. Siguranţa alimentară şi animală

CE constată că au fost adoptate măsuri tranzitorii pentru eliminarea cazurilor de pestă porcină, măsurile decise în acest domeniu urmând să fie reevaluate în septembrie 2007. Sunt semnalate probleme în privinţa fabricilor de tratare a laptelui şi cărnii, existând puţine companii bulgare abilitate să exporte astfel de produse pe piaţa comunitară.

5. Siguranţa aeriană

Bulgaria nu a reuşit să implementeze reglementările Autorităţii Aviatice Comune (JAA) privind standardele de siguranţă aeronautică şi întreţinere. Totuşi, Sofia depune eforturi în acest sens, retrăgând în februarie autorizaţiile pentru patru companii de transport aerian.

6. Repartizarea subvenţiilor agricole

CE confirmă că Bulgaria a înregistrat progrese în implementarea elementelor Sistemului Integrat de Administrare şi Control al fondurilor agricole (IACS). Modul în care Sofia se conformează standaredelor europene va fi verificat din nou în ultima săptămână a lunii iunie.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici