Raportul lui Nemţov despre implicarea Rusiei în Ucraina va fi publicat în aprilie

Raportul despre rolul Rusiei în conflictul din Ucraina compilat de către Boris Nemtsov, un fost lider al opoziţiei ruse asasinat la sfârşitul lui februarie, urmează să fie publicat în aprilie, a declarat Ilia Iaşin, copreşedintele RPR-Parnas - partidul fondat de fostul opozant, pentru BBC News.

667 afișări
Imaginea articolului Raportul lui Nemţov despre implicarea Rusiei în Ucraina va fi publicat în aprilie

Boris Nemtov (Imagine: AP/Mediafax Foto)

Iaşin a anunţat că cea mai mare parte a materialului strâns de Nemţov a fost recuperat, în pofida percheziţiilor pe care le-a efectuat poliţia în apartamentul şi biroul acestuia.

Nemţov a fost asasinat pe 27 februarie în timp ce se plimba în apropiere de Kremlin. Aliaţii săi au afirmat că asasinatul are legătură cu criticile sale la adresa Kremlinului. Mai mulţi bărbaţi din Caucaz au fost arestaţi pentru crimă, sugerând o motivaţie islamistă. Unul dintre bărbaţii acuzaţi de crimă a declarat că a fost obligat să mărturisească asasinatul.

Iaşin a declarat pentru BBC că a fost formată o echipă de experţi care să finalizeze raportul lui Nemţov.

El a precizat că echipa a recuperat cea mai parte a materialelor strânse de către politician şi că urmează ca aceasta să efectueze vizite de documentare pentru a completa documentul la care lucra Nemţov.

Iaşin nu a oferit alte informaţii despre raport.

Computerul şi documentele lui Nemţov au fost confiscate de către autorităţile ruse după asasinat.

Potrivit corespondentului BBC la Moscova Richard Galpin, raportul ar examina amploarea victimelor ruse în Ucraina, o problemă extrem de sensibilă. Mai mulţi jurnalişti care au făcut investigaţii pe această temă au fost atacaţi.

Forţele guvernamentale ucrainene luptă împotriva rebelilor separatişti proruşi în estul Ucrainei. Guvernul ucrainean, lideri occidentali şi NATO afirmă că există dovezi clare potrivit cărora Rusia îi ajută pe rebeli cu armament greu şi militari. de asemenea, experţi independenţi susţin aceste acuzaţii. Însă Moscova le dezminte, insistând că ruşii care luptă alături de rebelii proruşi sunt "voluntari".

Nemţov a fost asasinat cu câteva zile înaintea unui marş pe care-l organiza împotriva conflictului din Ucraina. El a contactat autorităţile ruse, anul trecut, după ce a primit ameninţări cu moartea, pe pagina de Facebook, pe care le-a legat de poziţia pe care o avea faţă de conflictul din Ucraina.

Susţinătorii lui Nemţov au pus la îndoială o pistă islamistă în asasinarea opozantului, argumentând că nu era un critic cunoscut al islamismului radical şi subliniind că criticile sale îl vizau pe preşedintele rus Vladimir Putin. Liderul rus a condamnat asasinatul şi a promis să-i prindă pe asasini.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici