- Home
- Externe
- (22.02.2024, 22:29)
- Diana Nunut
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Războiul din Ucraina, ziua 729. Iranul trimite Rusiei sute de rachete balistice / Zelenski cere ajutor de la aliaţii occidentali / Medvedev: Soldaţii ruşi ar trebui să cucerească Kievul
Iranul a furnizat Rusiei un număr mare de rachete balistice puternice, aprofundând cooperarea militară între cele două ţări sancţionate de SUA, potrivit unor declaraţii acordate în exclusivitate pentru Reuters.
Urmărește
1645 afișări
Iranul trimite Rusiei sute de rachete balistice
UPDATE Un atac rusesc a ucis un om şi a rănit 9 persoane într-un sat din regiunea Doneţk
Un atac rusesc asupra satului Kostiantynopolske din regiunea Doneţk a ucis o persoană şi a rănit alte nouă, inclusiv patru copii, a anunţat guvernatorul regiunii Doneţk, Vadym Filashkin, la 22 februarie.
UPDATE Rusia foloseşte obuze proaspăt produse, deoarece aprovizionarea "merge bine", spune un ofiţer ucrainean
Rusia trage mai ales cu obuze produse în 2022 şi 2023, ceea ce arată că aprovizionarea lor cu muniţie "merge bine", a declarat Roman Holodivskyi, comandant de baterie în Brigada 43 de artilerie din Ucraina, într-un interviu publicat pe 22 februarie de Kyiv Independent.
ULTIMELE ȘTIRI
-
VIDEO. Rebelii sirieni au descoperit garajul lui Bashar al-Assad, după fuga acestuia din țară. Cum arată colecția sa impresionantă de mașini / Toată Siria sărbătorește prăbușirea regimului
-
Biden a anunţat lovituri aeriene ale SUA în Siria pentru a împiedica Statul Islamic
-
Siria: Rebelii HTS anunţă că Siria este ”liberă”, după ce Bashar al-Assad a fugit / Liderul rebelilor: „Viitorul este al nostru” / Presa rusă: Bashar al-Assad şi familia lui au primit azil în Rusia
-
Donald Trump ameninţă că va scoate SUA din NATO dacă aliaţii nu „îşi plătesc facturile”
UPDATE Peste 14 milioane de ucraineni forţaţi să fugă din cauza invaziei ruseşti, potrivit agenţiei ONU
Peste 14 milioane de persoane, aproape o treime din populaţia Ucrainei, au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele în cei doi ani de când Rusia a lansat invazia la scară largă a Ucrainei, a raportat Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) la 22 februarie.
UPDATE Letonia va deveni prima ţară din UE care va interzice importurile de cereale din Rusia şi Belarus
Preşedintele leton Edgars Rinkevics a argumentat că importurile de cereale ruseşti susţin economia rusă şi, prin urmare, armata sa, iar ceea ce este etichetat drept cereale ruseşti poate fi, de fapt, cereale ucrainene furate din teritoriile ocupate de Rusia.
UPDATE Marea Britanie va furniza Ucrainei încă 200 de rachete antitanc Brimstone
Rachetele, care costă aproximativ 100.000 de lire sterline bucata, pot fi lansate din aer sau de la sol. Ele sunt ghidate cu laser şi sunt considerate foarte precise, având o eficacitate deosebită împotriva ţintelor în mişcare, cum ar fi tancurile.
UPDATE Bundestag votează împotriva rachetelor Taurus pentru Ucraina, susţine trimiterea "rachetelor cu rază lungă de acţiune necesare"
La 22 februarie, Parlamentul german a organizat două voturi privind furnizarea de arme cu rază lungă de acţiune pentru Ucraina, respingând mai întâi o moţiune care menţiona în mod explicit rachetele Taurus, urmată de susţinerea unei moţiuni care cerea ca Germania să trimită arme cu rază lungă de acţiune suplimentare.
UPDATE Danemarca semnează un acord de securitate pe 10 ani cu Ucraina
"Dacă nu rămânem uniţi, Ucraina nu va rezista şi, potenţial, nici Europa nu va rezista", a declarat prim-ministrul danez Mette Frederiksen.
UPDATE Ministru: Italia este gata să semneze un acord de securitate cu Ucraina
Italia se aşteaptă să finalizeze în zilele următoare un acord bilateral privind garanţiile de securitate pentru Ucraina, a declarat pe 22 februarie ministrul de externe Antonio Tajani, potrivit Reuters.
UPDATE Marea Britanie a anunţat noi sancţiuni împotriva Rusiei
UPDATE Danemarca anunţă un pachet de asistenţă militară de 247 de milioane de dolari pentru Ucraina
Danemarca va oferi Ucrainei un alt pachet de ajutor în domeniul apărării în valoare de 1,7 miliarde de coroane daneze (aproximativ 247 milioane de dolari), care include, printre altele, muniţie şi echipamente pentru drone, a anunţat Ministerul danez al Apărării la 22 februarie.
UPDATE Senatul SUA va organiza o audiere privind prezenţa cipurilor fabricate în SUA în armele ruseşti
Audierea, intitulată "Tehnologia americană care alimentează războiul Rusiei în Ucraina: cum şi de ce", este programată pentru 27 februarie, a declarat senatorul Richard Blumenthal.
UPDATE Danemarca confirmă că Ucraina va primi primele avioane F-16 în această vară
Ucraina se poate aştepta să primească primul lot de avioane de luptă F-16 fabricate în SUA din Danemarca încă din această vară, a anunţat Ministerul danez al Apărării la 22 februarie.
UPDATE Ucrainenii susţin că au dovezi potrivit cărora ruşii au folosit rachete nord-coreene
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunţat că are dovezi potrivit cărora Rusia a folosit rachete cu rază lungă de acţiune din Coreea de Nord în mai multe dintre atacurile sale asupra localităţilor ucrainene, potrivit CNN.
Pe Telegram, SBU a mai anunţat că ruşii au tras peste 20 de astfel de rachete în Ucraina omorând cel puţin 24 de civili şi rănind peste 100 de persoane.
UPDATE Ministrul francez al Apărării: ruşii au ameninţat că vor doborî avioanele franceze de la Marea Neagră
Sebastien Lecornu a catalogat ameninţările, care vizează avioanele care patrulează în spaţiul aerian internaţional, drept o poziţie „deosebit de agresivă” din partea Moscovei. Acestea au fost formulate luna trecută şi aduc aminte de comportamentul Uniunii Sovietice în timpul Războiului Rece, a mai spus demnitarul francez.
UPDATE Noua Zeelandă acordă un ajutor de 16 milioane de dolari pentru Ucraina şi creşte măsurile antiruseşti
Guvernul Noii Zeelande a anunţat un nou pachet de aproape 26 de milioane de dolari neozeelandezi (16 milioane de dolari) în ajutor militar şi umanitar pentru Ucraina, precum şi o creştere a sancţiunilor antiruseşti.
Ministrul de Externe, Winston Peters, şi ministrul Apărării, Judith Collins, au anunţat acest lucru într-o declaraţie comună înainte de a doua aniversare a începutului invaziei Rusiei în Ucraina, potrivit Ukrinform.
UPDATE Medvedev sugerează că soldaţii ruşi ar trebui să captureze Kievul
Fostul preşedinte rus, Dmitri Medvedev, a sugerat că ar putea fi nevoie ca trupele să ajungă la Kiev pentru a atinge obiectivele Moscovei.
Medvedev a declarat că guvernul ucrainean "trebuie să cadă", în comentarii raportate de agenţia rusă TASS.
Potrivit Sky News, forţele ruseşti au încercat să captureze capitala la doar câteva ore după ce Moscova a ordonat intrarea trupelor în Ucraina, la 24 februarie 2022, însă fără succes.
UPDATE Zelenski mininalizează pierderea Avdiivka şi cere sprijin rapid de la aliaţi
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a minimalizat pierderea oraşului Avdiivka în confruntarea cu forţele ruse şi caută sprijin imediat din partea aliaţilor occidentali, pe fondul împlinirii celor doi ani de la invazia Ucrainei, potrivit Reuters.
În comentariile sale, Volodimir Zelenski şi-a exprimat o nouă nemulţumire faţă de încetinirea sprijinului Ucrainei din partea occidentalilor, fără a nominaliza Statele Unite.
ŞTIREA INIŢIALĂ:
Iranul a furnizat aproximativ 400 de rachete, dintre care 110 de arme balistice cu rază scurtă de acţiune, cum ar fi Zolfaghar, au declarat trei surse iraniene, relevă Reuters. Această rachetă mobilă este capabilă să lovească ţinte la o distanţă cuprinsă între 300 şi 700 km, spun specialiştii.
Ajutorul a fost trimis la începutul lunii ianuarie, după semnarea unui acord între oficiali iranieni şi ruşi, în cadrul unor întâlniri la Teheran şi Mosova desfăşurate la finalul anului trecut, a declarat una dintre sursele iraniene.
Potrivit sursei citate, un oficial militar iranian a anunţat că Iranul a efectuat patru transporturi de rachete către Rusia, iar în perioada următoare vor fi aşteptate şi altele. O altă sursă a declarat, pentru aceeaşi sursă, că rachetele au fost transportate atât prin Marea Caspică, dar şi cu avionul.
O sursă militară ucraineană a declarat, pentru Reuters, că administraţia de la Kiev nu a descoperit nicio utilizare a unor rachete balistice iraniene de către forţele ruseşti în conflict. Ulterior, un purtător de cuvânt al Forţelor Aeriene ucrainene a declarat la televiziunea naţională că nu deţine informaţii oficiale privind obţinerea de către Rusia a unor astfel de rachete.
Atât ministrul iranian al Apărării, cât şi cel din Rusia, nu au oferit comentarii pe acest subiect.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Bashar al-Assad și familia sa au fugit în Moscova, spun surse din Kremlin
Citește pe www.zf.ro: Cum a fost invadată Polonia de ruşi prin Belarus
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Ești de acord ca Iohannis să rămână în funcție, deși mandatul lui expiră pe 21 decembrie? VOTEAZĂ AICI / SONDAJ Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
Cine este, de fapt, în spatele TikTok. Povestea omului care a creat un fenomen pe care preşedintele Donald Trump vrea să îl distrugă, iar unele dintre cele mai importante companii americane vor să-l cumpere
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
'Recunoaște că e bătut constant!' Adriana Bahmuțeanu, dovezi cutremurătoare: mesajele trimise la autorități și discuția șocantă cu fiii
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 20:46
LIVE TEXT Siria: Rebelii HTS anunţă că Siria este ”liberă”, după ce Bashar al-Assad a fugit / Liderul rebelilor: „Viitorul este al nostru” / Presa rusă: Bashar al-Assad şi familia lui au primit azil în Rusia
-
ieri, 20:35
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1019. SUA anunţă un pachet de ajutor militar de 988 de milioane de dolari pentru Ucraina / Câţi ucraineni au murit sau au fost răniţi de la debutul invaziei ruseşti