Războiul din Ucraina schimbă apărarea Europei. Cursa pentru nave și submarine ia amploare

Apărarea maritimă este unul dintre sectoarele cu cea mai rapidă creștere. Producția de vehicule și echipamente navale la nivelul blocului comunitar a ajuns la 117,8 miliarde de euro din 2016, iar producția a atins 13,7 miliarde de euro numai în 2025, potrivit Euronews.

Cine construiește flotele Europei

La prima vedere, patru țări domină această producție. Franța, Germania, Italia și Spania reprezintă 87% din baza industrială a apărării maritime a UE și au generat 82% din valoarea totală a producției anul trecut. Franța a produs singură 37% dintre vehiculele pentru apărare maritimă ale blocului în 2025, urmată de Germania și Italia, cu câte 19%, și Spania, cu 8%. Împreună, cele patru țări reprezintă și 60% din totalul cheltuielilor pentru apărare ale UE.

O imagine distorsionată?

Producția industrială nu este însă același lucru cu angajamentul militar, potrivit lui Chris Kremidas-Courtney, consilier principal la European Policy Centre, care susține că perspectiva centrată pe cele patru țări ignoră unele dintre cele mai expuse forțe navale ale Europei. „Concentrarea industrială nu este același lucru cu angajamentul pentru apărarea maritimă”, a spus acesta, indicând Grecia și Suedia drept „omisiuni evidente”.

Grecia are una dintre cele mai puternice flote de submarine convenționale din Europa și menține un nivel ridicat de activitate operațională în Marea Egee, estul Mediteranei și Marea Roșie. Marina suedeză, mai mică, este concepută în special pentru Marea Baltică și beneficiază de o industrie națională de apărare solidă.

Adevăratul test, spune Kremidas-Courtney, este integrarea, nu dimensiunea.

„Europa nu are nevoie ca fiecare țară să construiască o flotă comparabilă cu cele ale Italiei sau Franței, dar are nevoie de forțe distribuite credibile, conectate prin sisteme interoperabile și o imagine maritimă comună”, o abordare care, susține acesta, trebuie extinsă dincolo de UE pentru a include Marea Britanie și Norvegia.

Dacă raportarea se face în funcție de PIB, și nu de producția brută, harta se mută spre est. Polonia alocă cea mai mare pondere din PIB pentru apărare dintre statele UE, 4,48%, urmată de Lituania, cu 4%, Letonia, cu 3,73%, și Estonia, cu 3,38% — toate state aflate în prima linie și cu granițe cu Rusia sau cu aliatul acesteia, Belarus.

Germania și-a majorat de peste două ori ponderea cheltuielilor pentru apărare în PIB față de 2021, de la 1,27% la 2,14%, și urmărește să ajungă la cheltuieli anuale pentru apărare de 162 de miliarde de euro până în 2029.

Ce determină aceste cheltuieli

În spatele creșterii cheltuielilor se află războiul Rusiei împotriva Ucrainei și amenințările maritime care au apărut în acest context. O „flotă fantomă” de petroliere sancționate, despre care se presupune că este folosită pentru supraveghere și sabotaj, a pus UE în alertă. O serie de incidente în care au fost tăiate cabluri submarine în Marea Baltică, inclusiv cazurile BCS East-West Interlink, C-Lion1 și Estlink 2 de la sfârșitul lui 2024, au determinat Bruxellesul să adopte, în 2025, un Plan de acțiune pentru securitatea cablurilor, în paralel cu misiunea navală NATO „Baltic Sentry”.

UE și-a revizuit Strategia pentru securitate maritimă în 2023. Strategia anterioară era concentrată pe „piraterie, pescuit ilegal și fluxuri de migrație”, în timp ce versiunea actualizată este construită pentru a contracara amenințările venite din partea statelor, explică Tytgat. El avertizează însă că strategia actuală nu este suficient de puternică: „instrumentele s-au înmulțit, dar finanțarea și arhitectura de guvernanță necesare pentru a transforma strategia în acțiuni concrete lipsesc în continuare”.

Cum ajută UE la finanțare?

Un pachet al Comisiei Europene pentru infrastructura submarină, anunțat în februarie 2026, are o valoare de 347 de milioane de euro, la care se adaugă o inițiativă separată de 92 de milioane de euro pentru observarea oceanelor, lansată la jumătatea lui 2026. Tytgat consideră că ambele sunt „un prim pas”, dar spune că sumele sunt „departe de a fi suficiente dacă UE vrea să facă față în mod corespunzător amenințărilor cu care se confruntă zilnic”.

Bruxellesul încearcă să reducă acest decalaj și prin alte mecanisme: facilitatea de împrumut SAFE, în valoare de 150 de miliarde de euro, din cadrul planului „Readiness 2030”, Fondul european de apărare, din care 68,4% au revenit Franței, Germaniei, Italiei și Spaniei, precum și proiectele comune de construcție navală din cadrul PESCO, inclusiv European Patrol Corvette, coordonat de Italia.

În martie 2026, UE a lansat și o Strategie industrială maritimă, prin care construcția de nave este inclusă pentru prima dată într-un cadru industrial la nivelul întregului bloc, în loc să fie lăsată în seama marilor companii naționale. Au fost alocate 325 de milioane de euro pentru proiecte de apărare navală și subacvatică.

Testul real pentru împărțirea responsabilităților va veni în octombrie 2026, când Comisia Europeană va publica raportul privind progresele în implementarea strategiei maritime. Pentru moment, Tytgat spune că UE trebuie să se concentreze pe asigurarea „instrumentelor și investițiilor necesare pentru a face față provocărilor actuale din vecinătatea sa, dar și în toate punctele strategice globale care reprezintă amenințări pentru securitatea aprovizionării, comerțul și economia UE”.