- Home
- Externe
- (09.12.2024, 14:01)
- Iulian Moşneagu
Războiul din Ucraina, ziua 1020. Zelenski „ar putea lua în considerare” desfăşurarea de trupe europene în Ucraina / Liderul opoziţiei din Germania vizitează Kievul
- Ucraina „ar putea lua în considerare” propunerea preşedintelui francez Emmanuel Macron de a desfăşura forţe europene de menţinere a păcii pe teritoriul său.
- Rusia a cheltuit peste 200 de miliarde de dolari pe războiul din Ucraina, început în 2022
- Liderul opoziţiei din Germania, Friedrich Merz, care e favorit să devină următorul cancelar al ţării, a sosit luni la Kiev pentru a discuta cu liderii ucraineni despre războiul împotriva Rusiei.
Urmărește
1443 afișări
Zelenski „ar putea lua în considerare” desfăşurarea de trupe europene în Ucraina pentru a asigura un armistiţiu
Ucraina „ar putea lua în considerare” propunerea preşedintelui francez Emmanuel Macron de a desfăşura forţe europene de menţinere a păcii pe teritoriul său, dar numai după ce va înţelege clar calendarul de aderare la NATO, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski după întâlnirea cu Friedrich Merz, conform The Kyiv Independent.
Zelenski a mai spus că intenţionează să îl sune pe preşedintele american Joe Biden pentru a discuta despre o invitaţie de aderare la NATO pentru Ucraina.
„Vă spun sincer: putem lucra la propunerea lui Emmanuel Macron. El a propus ca trupe ale acestei sau acelei ţări să poată fi prezente pe teritoriul ucrainean pentru a garanta securitatea în timp ce Ucraina nu este în NATO”, a declarat Zelenski după discuţiile cu politicianul german la Kiev.
ULTIMELE ȘTIRI
-
BREAKING NEWS: Israel și Hamas au ajuns la un acord de încetare a focului în Gaza, conform mediatorilor arabi
-
România respinge ameninţările Moscovei: „Sunt aceleaşi teme agresive de propagandă"
-
Hamas şi Jihadul Islamic palestinian au ajuns la un acord privind încetarea focului în Gaza
-
POT: 125 de parlamentari au semnat pentru suspendarea lui Iohannis
Potrivit unor rapoarte media, Marea Britanie şi Franţa iau în considerare trimiterea de forţe de menţinere a păcii în Ucraina în urma unei posibile încetări a focului.
Trupele europene care supraveghează o situaţie postbelică paşnică în ţară ar fi fost incluse într-un plan de pace al echipei preşedintelui ales al SUA, Donald Trump.
„Dar, mai întâi, trebuie să avem o înţelegere clară a momentului în care Ucraina va fi în UE şi NATO”, a declarat Zelenksi.
Oficialii ucraineni au declarat că aderarea la NATO este singura cale către o pace justă şi durabilă. Deşi recunoaşte că ţara nu poate deveni membru cu drepturi depline pe fondul războiului la scară largă, Kievul a cerut aliaţilor să extindă cel puţin o invitaţie acum, ca un semnal clar de sprijin.
NATO a declarat că Ucraina se află pe o cale „ireversibilă” către aderare, însă membrii săi nu au reuşit să ajungă la un consens cu privire la o invitaţie. SUA, Germania, Ungaria şi Slovacia nu sunt de acord.
Rusia a cheltuit peste 200 de miliarde de dolari pe războiul din Ucraina
Şeful Pentagonului, Lloyd Austin, a declarat, în cadrul unui forum de apărare desfăşurat în California, că pierderile Rusiei în războiul din Ucraina sunt nemaiîntâlnite şi că depăşesc chiar şi totalul tuturor pierderilor din conflictele care s-au desfăşurat de la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial până în prezent.
Austin a transmis că Rusia a pierdut 700.000 de militari (morţi şi răniţi) de la începutul invaziei, în februarie 2022. Mai mult decât atât, cheltuielile militare ale Kremlinului au trecut de 200 de miliarde de dolari. Austin spune că aceste cifre reprezintă o sumă uluitoare a agresiunii ruseşti. Potrivit şefului Pentagonului, şi Ucraina a primit şi cheltuit, doar prin intermediul Grupului de Contact pentru Ucraina, 57 de miliarde de dolari sub forma unei asistenţe directe de securitate.
Kievul susţine că Rusia a pierdut 754.590 de soldaţi în Ucraina de la începutul războiului
Rusia a pierdut 754 590 de soldaţi în Ucraina de la începutul invaziei, a raportat luni Statul Major al Forţelor Armate ale Ucrainei.
Acest număr include 1 220 de pierderi suferite de forţele ruse chiar în ultima zi.
Potrivit raportului, Rusia a pierdut, de asemenea, 9 519 tancuri, 19 589 vehicule blindate de luptă, 30 989 vehicule şi rezervoare de combustibil, 21 061 sisteme de artilerie, 1 253 sisteme de rachete cu lansare multiplă, 1 023 sisteme de apărare aeriană, 369 avioane, 329 elicoptere, 20 093 drone, 28 nave şi bărci şi un submarin.
Friedrich Merz vizitează Kievul în timp ce războiul din Ucraina domină campania electorală din Germania
„Dorim ca acest război teribil să se încheie cât mai repede posibil şi pacea să fie restabilită în Europa”, a declarat Merz la sosirea în capitală. Acesta a adăugat că vrea să-i asigure pe aliaţii de la Kiev că partidul CDU e alături de ei.
Merz a adoptat un ton mai dur faţă de Rusia decât cancelarul Olaf Scholz, afirmând că Germania ar trebui să livreze Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune Taurus pe care Volodimir Zelenski le doreşte de mult timp dacă armata rusă nu încetează bombardarea infrastructurii civile, conform Reuters.
„Numai dacă Ucraina este puternică, Putin va fi pregătit să intre în negocieri”, a declarat Merz. „Dacă sprijinul nostru pentru Ucraina slăbeşte, atunci acest război va dura mai mult. Dacă sprijinul nostru pentru Ucraina este consistent, atunci acest război se va încheia mai repede”.
Războiul din Ucraina va fi unul dintre principalele subiecte ale campaniei dinaintea alegerilor anticipate din Germania, programate pentru 23 februarie după ruperea coaliţiei de guvernare.
Vizita mult planificată a lui Merz are loc la o săptămână după o călătorie surpriză a cancelarului în Ucraina, prima din ultimii doi ani.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Democrativa PSD-PNL s-a degradat în ultimul hal! Deciziile importante ale României vor fi votate de UDMR
Citește pe www.zf.ro: Este oficial: O nouă bancă a intrat în România. PKO Bank Polski este cea mai mare bancă din Polonia, cu active cât 70% din sistemul bancar românesc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Ce drame ascunde familia Eminescu? Mulți dintre cei 11 copii ai Ralucăi și ai lui Gheorghe Eminovici au avut un destin tragic
Este oficial: O nouă bancă a intrat în România. PKO Bank Polski este cea mai mare bancă din Polonia, cu active cât 70% din sistemul bancar românesc
Ţara care nu mai vrea să le cumpere străinii casele. Guvernul a impus taxe uriaşe pentru persoanele din afara UE care vin să cumpere proprietăţi
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Petre Zaim a murit sub privirea neputincioasă a fiului său, strivit de încărcătura prăbușită de pe o macara 😢
CANCAN.RO
Motivul pentru care unele persoane se simt epuizate, imediat după ce se trezesc, dimineața, potrivit dr. neurochirurg Vlad Ciurea
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe