Războiul lalelelor între România şi Olanda. Cum va afecta blocarea tirurilor cu flori aderarea României la Schengen

Ministrul olandez al Imigraţiei, Gerd Leers, consideră că blocarea transporturilor de flori din Olanda în vămile româneşti este un motiv în plus pentru menţinerea României în afara spaţiului Schengen, relatează publicaţia AD, citată de Radio Olanda în pagina online.

4341 afișări
Imaginea articolului Războiul lalelelor între România şi Olanda. Cum va afecta blocarea tirurilor cu flori aderarea României la Schengen

Războiul lalelelor între România şi Olanda. Cum va afecta blocarea tirurilor cu flori aderarea României la Schengen (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit sursei citate, disputa dintre Olanda şi România pe tema transporturilor de flori devine cunoscută ca "Războiul Lalelelor". Transporturi de flori, bulbi şi seminţe din Olanda au fost împiedicate să intre în România, autorităţile afirmând că se tem de prezenţa unei "bacterii periculoase".

AD precizează că autorităţile verifică de asemenea orele de lucru ale şoferilor şi defecţiunile tehnice ale camioanelor, ceea ce nu reprezintă o practică normală.

Ziarul notează că aceste controale stricte au fost introduse la numai o zi după ce Guvernul olandez a decis să blocheze intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen. Creştin-democraţii şi Partidul Libertăţii au cerut autorităţilor de la Bruxelles să ia măsuri împotriva Bucureştiului.

De asemenea, ministrul olandez al Imigraţiei, Gerd Leers, consideră că blocarea transporturilor de flori din Olanda în vămile româneşti este un motiv în plus pentru menţinerea României în afara spaţiului Schengen.

Ambasada României a refuzat să comenteze acest subiect. Ministrul român de Externe, Teodor Baconschi, este furios din cauza poziţiei Olandei privind aderarea ţării sale la Schengen, comentează publicaţia. Guvernul olandez "este întrucâtva captiv în agenda politică antieuropeană, antimigraţionistă, a unui partid extremist", a afirmat Baconschi, referindu-se la Partidul Libertăţii.

Ziarul notează că nu este clar dacă există vreo legătură între cele două subiecte. În timp ce disputa continuă pentru a patra zi, florile încep să se ofilească, iar blocada a costat sectorul horticulturii 100.000 de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici