Record. Captură de cocaină în valoare de 166 milioane de dolari în Irlanda

Poliţiştii irlandezi au realizat cea mai mare captură de droguri din ţară după o operaţiune navală în care s-au tras focuri de avertisment asupra unei nave de marfă panameze care a refuzat să urmeze instrucţiunile, au anunţat miercuri autorităţile, citate de Reuters.

244 afișări
Imaginea articolului Record. Captură de cocaină în valoare de 166 milioane de dolari în Irlanda

Record. Captură de cocaină în valoare de 166 milioane de dolari în Irlanda

Captura de 2.253 kg de cocaină în valoare estimată la 157 de milioane de euro a fost realizată după ce nava a fost abordată de oamenii legii în largul coastei de sud-est a ţării cu ajutorul unor frânghii lansate dintr-un elicopter pe un vânt puternic.

Vasul este înregistrat în Panama şi venea din America de Sud, iar produsul a fost furnizat de „unul dintre cartelurile criminale din America de Sud care se află în spatele transporturilor de cocaină către Europa”, a declarat Justin Kelly, comisar adjunct al poliţiei pentru crimă organizată.

„Nu pot să subliniez niciodată prea mult importanţa acestei operaţiuni şi perturbarea pe care aceasta o va provoca grupului criminal organizat aflat în spatele transportului”, a declarat el într-o conferinţă de presă.

Kelly a mai spus că drogurile erau destinateparţial pieţei irlandeze şi că grupul de crimă organizată era format din mai multe elemente diferite din întreaga Europă.

Trei bărbaţi cu vârste de 60, 50 şi 31 de ani au fost arestaţi sub suspiciunea de infracţiuni de crimă organizată, iar Kelly a declarat că este posibil să mai fie efectuate şi alte arestări. Nava de marfă avea un echipaj de 25 de persoane.

Operaţiunea a fost realizată în colaborare cu un grup format din alte cinci state membre ale UE şi Marea Britanie. Aceasta urmează altor capturi semnificative efectuate în Spania, Olanda şi Polonia în ultimele săptămâni.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici