Regina Elisabeta despre relaţia sa cu Prinţul Philip: ”A fost forţa mea în toţi aceşti ani”

Familia Regală a Marii Britanii a împărtăşit publicului un fragment din discursul Reginei, pe care l-a oferit în 1997, când ea şi Prinţul Philip împlineau ”50 de ani remarcabili” împreună.

2481 afișări
Imaginea articolului Regina Elisabeta despre relaţia sa cu Prinţul Philip: ”A fost forţa mea în toţi aceşti ani”

În 1997, cu ocazia aniversării nunţii de aur, Regina Elisabeta a ţinut un discurs emoţionant, în care a vorbit despre relaţia sa cu Prinţul Philip. Astăzi, la o zi după anunţul decesului ducelui de Edinburgh, reprezentanţii Familiei Regale au publicat un fragment emoţionant din discursul Reginei, din 1997.

”El (Prinţul Philip) a fost forţa mea în toţi aceşti ani. Iar eu şi toată familia, precum multe alte ţări, îi vom fi recunoscători pentru totdeauna. Mai mult decât ar fi îndrăznit să pretindă el vreodată, mai mult decât ne putem închipui”.

 

Cuplul regal a sărbătorit în luna noiembrie, anul trecut, 73 de ani de căsnicie. Philip a renunţat la titlurile deţinute şi a fost numit Duce de Edinburgh, Earl of Merioneth şi Baron Greenwich of Greenwich în dimineaţa zilei în care a avut loc nunta regală, pe 20 noiembrie 1947.

În urma decesului Prinţului, Regina Elisabeta a intrat într-o perioadă de doliu de 8 zile. Slujba de înmormântare va avea loc la Castelul Windsor, cu o procesiune militară, aşa cum şi-a dorit. Familia regală va anunţa în cursul zilei de astăzi restul detaliilor privind ceremonia.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici