Rex Tillerson cere statelor membre NATO să suplimenteze bugetele alocate apărării / Germania respinge insistenţele SUA, transmiţând că nu vrea suplimentarea bugetului apărării

Secretarul american de Stat Rex Tillerson a făcut un apel la statele membre NATO să-şi sporească cheltuielile pentru apărare şi să contribuie mai mult la combaterea terorismului în Siria şi Irak, cu ocazia primei sale întrevederi cu miniştrii de Externe ai ţărilor NATO la Bruxelles.

773 afişări
Imaginea articolului Rex Tillerson cere statelor membre NATO să suplimenteze bugetele alocate apărării / Germania respinge insistenţele SUA, transmiţând că nu vrea suplimentarea bugetului apărării

Rex Tillerson cere statelor membre NATO să suplimenteze bugetele alocate apărării

Oficialul american a declarat că este importantă asigurarea faptului că organizaţia de securitate "are la dispoziţie toate resursele, financiare şi nu numai, care sunt necesare pentru ca NATO să-şi îndeplinească misiunea".

"Vrem să discutăm cum putem spori implicarea deja semnificativă a NATO în lupta pentru înfrângerea ISIS şi alte acţiuni antiteroriste pe care NATO le poate efectua, şi în cele din urmă să aducă stabilitate în Orientul Mijlociu", a afirmat Tillerson, folosind acronimul ISIS pentru a desemna reţeaua teroristă Stat Islamic.

Întrevederea miniştrilor de Externe din statele membre NATO a fost devansat cu o săptămână pentru a permite secretarului de Stat al SUA să participe la reuniune.

Jens Stoltenberg, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, a declarat că "pe termen lung, este mult mai bine să combaţi terorismul şi să promovezi stabilitate prin pregătirea forţelor locale, consolidarea instituţiilor de securitate locale, decât prin trimiterea unui mare număr de trupe combatante NATO".

Jean-Marc Ayrault, ministrul francez de Externe, a subliniat că doar o soluţie politică poate aduce pacea în Siria şi elimina terorismul din această ţară.

În 2014, liderii statelor membre NATO au stabilit că, în termen de zece ani, bugetul pentru apărare va depăşi 2% din PIB în toate statele membre. În prezent, doar cinci dintre cele 28 de state membre NATO alocă cel puţin 2% din PIB apărării - Statele Unite, Marea Britanie, Estonia, Polonia şi Grecia.

"Scopul nostru ar trebui să fie ca la summitul liderilor (NATO) din luna mai să cădem de acord ca până la finalul anului toţi aliaţii fie vor fi îndeplinit obiectivul sau vor formula planuri care indică clar (...) modul în care angajamentul va fi îndeplinit", a declarat Tillerson.

"Aliaţii care nu au un plan concret pentru alocarea a 2% din PIB pentru apărare în anul 2024 vor trebui să formuleze acum unul. Aliaţii care au un plan să atingă obiectivul de 2% trebuie să-şi intensifice eforturile şi să prezinte rezultate", a completat secretarul de Stat, adăugând că Washingtonul suportă o "cotă disproporţionată" a costurilor cu apărarea comparativ cu restul membrilor NATO.

Şeful diplomaţiei americane nu a indicat ce se va întâmpla în cazul în care statele membre nu îndeplinesc acest obiectiv, însă în cursul campaniei electorale din SUA, Donald Trump a părut să condiţioneze solidaritatea la nivelul NATO de creşterea proporţională a contribuţiilor tuturor statelor membre.

Totuşi, Tillerson a subliniat vineri că "înţelegem că o ameninţare la adresa unuia dintre noi este o ameninţare la adresa tuturor, şi vom reacţiona în mod corespunzător. Ne vom îndeplini angajamentele privind apărarea aliaţilor noştri".

Germania a tranmsmis vineri că atingerea unui nivel al bugetului apărării de 2% din PIB nu este posibilă, nici "dezirabilă", respingând insistenţele în acest sens ale Administraţiei Donald Trump.

"Doi la sută (din PIB -n.red.) ar însemna un buget de aproximativ 70 de miliarde de euro. Nu cunosc niciun politician german care să afirme că atingerea acestui nivel ar fi posibilă ori dezirabilă", a declarat Sigmar Gabriel, ministrul german de Externe, citat de site-ul agenţiei Reuters.

Rex Tillerson a reiterat vineri apelul Administraţiei Donald Trump adresat ţărilor membre NATO în sensul suplimentării bugetelor naţionale pentru apărare la nivelul de 2% din PIB. Tema va fi pe agenda reuniunii NATO din 25 mai, la care va fi prezent preşedintele SUA, Donald Trump.

Administraţia de la Washington şi secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, au îndemnat în mai multe rânduri statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice să suplimenteze bugetele alocate apărării până la nivelul de 2% din PIB. Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a părut să condiţioneze solidaritatea la nivelul NATO de creşterea proporţională a contribuţiilor tuturor statelor membre. Statele Unite se află pe primul loc în domeniul cheltuielilor pentru apărare, având un buget militar mai mare decât totalul celorlalte ţări membre, echivalentul a 3,61% din PIB-ul american.

Donald Trump s-a întâlnit recent, la Washington, cu Angela Merkel. După întrevederea în cursul căreia preşedintele Statelor Unite a refuzat să dea mâna cu Angela Merkel, liderul de la Casa Albă a argumentat că, în pofida relatărilor presei care ar răspândi "ştiri false", a avut o întrevedere "minunată" cu şeful Guvernului german. "În pofida a ceea ce aţi auzit de la presa de ştiri false, am avut o întrevedere minunată cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei. Cu toate acestea, Germania datorează sume mari de bani Alianţei Nord-Atlantice şi Statelor Unite; trebuie plătit mai mult pentru apărarea puternică şi foarte scumpă de care beneficiază Germania", a transmis Donald Trump.

Surse guvernamentale germane au dezvăluit pentru publicaţia britanică The Sunday Times că Donald Trump i-a spus Angelei Merkel că Germania ar avea o datorie de 346 de miliarde de euro la NATO. "Este revoltător; ideea formulării unor astfel de solicitări este de a intimida cealaltă parte, dar cancelarul a avut o atitudine calmă şi nu va răspunde provocărilor", a declarat, sub protecţia anonimatului, un membru al Guvernului Germaniei. Luni, Guvernul Germaniei a transmis că Berlinul nu are astfel de restanţe faţă de Alianţa Nord-Atlantică, informează Frankfurter Allgemeine Zeitung.

În plus, Berlinul contestă solicitările de alocare a 2% din PIB doar pentru misiuni NATO, argumentând că trebuie inclusă şi Uniunea Europeană. Ministrul german al Apărării a contestat cererile Statelor Unite şi NATO de alocare a 2% din PIB apărării, argumentând că acest cuantum bugetar trebuie împărţit între misiunile Alianţei Nord-Atlantice, între structurile de apărare ale Uniunii Europene şi misiunile de pace ale Naţiunilor Unite. "Vrem o distribuire în mod corect a contribuţiilor şi este necesar un concept modern în materie de securitate. Trebuie să includă atât structuri moderne ale NATO, dar şi structuri de apărare ale Uniunii Europene şi contribuţii la misiuni NATO", a spus Ursula von der Leyen. Germania pare să sugereze astfel că va pune accent pe apărarea Uniunii Europene, semnalând o posibilă relaxare în privinţa contribuţiilor în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.

În februarie, cancelarul Angela Merkel i-a transmis lui Donald Trump că Statele Unite au putere datorită Alianţei Nord-Atlantice, liderul de la Berlin refuzând creşterea imediată a bugetului apărării. "Eu cred că puterea Statelor Unite creşte şi datorită Alianţei Nord-Atlantice. Alianţa Nord-Atlantică este importantă şi pentru Statele Unite", a afirmat Angela Merkel. Referindu-se la insistenţele în sensul suplimentării bugetului pentru apărare până la nivelul de 2% din PIB, Angela Merkel a amintit că Berlinul a sporit treptat cheltuielile pentru apărare, precizând că ţinta de 2% din PIB va fi atinsă în 2024.

La sfârşitul anului 2016, Uniunea Europeană a lansat cel mai mare proiect de cercetare pentru consolidarea apărării din ultimii zece ani, în contextul deciziei Marii Britanii de ieşire din spaţiul comunitar şi al riscurilor ca Administraţia Donald Trump să nu mai respecte angajamentele de securitate.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici