Rezoluţia Parlamentului European este doar o provocare politică - oficial al guvernului Ungariei

Janos Lazar, şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, a declarat joi că rezoluţia adoptată de Parlamentul European privind suspendarea drepturilor de vot ale Ungariei în instituţiile comunitare este "doar o provocare politică de stânga", notează MTI.

404 afișări
Imaginea articolului Rezoluţia Parlamentului European este doar o provocare politică - oficial al guvernului Ungariei

Parlamentul European a adoptat, miercuri, o rezoluţie pentru declanşarea Articolului 7 în cazul Ungariei, care prevede suspendarea drepturilor de vot în instituţiile comunitare, în condiţiile în care regimul de la Budapesta este acuzat de încălcarea legislaţiei europene.

"Va fi declanşat un mecanism de consultare, iar Ungaria va răspunde la toate întrebările relevante. Ne dorim un dialog constructiv, dar ei cer lucruri imposibile pe care nu putem şi nu vrem să le îndeplinim, pentru că se opun intereselor Ungariei. Aşadar, cooperarea va fi posibilă doar în privinţa unor aspecte, nu asupra majorităţii lor", a spus Janos Lazar.

Înaltul oficial al guvernului de la Budapesta a precizat că modificările aduse Legii învăţământului superior nu au vizat Universitatea Central Europeană de la Budapesta şi respectă Constituţia ţării.

"Poziţia guvernului este că toată lumea trebuie să fie egală în faţa legii şi trebuie să o respecte. În acest caz, guvernul este generos şi dispus să participe la consultări, chiar şi cu cei care nu vor să respecte legea", a spus Lazar.

Şeful de cabinet al premierului ungar consideră că problema principală pentru Ungaria în următorii ani va fi dacă îşi poate menţine independenţa în calitate de stat membru al Uniunii Europene.

"Ne putem aştepta la dispute serioase în cazul unor întrebări relativ simple, cum ar fi cine ar trebui să decidă în privinţa accesului unor cetăţeni în Ungaria. Alegătorii consideră că această decizie ar trebui menţinută în mâinile maghiarilor. O altă dispută serioasă se referă la cine stabileşte cotele de impozitare: Bruxelles-ul sau parlamentul ungar ales de contribuabili. Suporterii internaţionalismului din Europa doresc să reducă puterile statelor şi să sporească puterile Bruxelles-ului", a spus Janos Lazar.

Parlamentul European a solicitat guvernului ungar să suspende modificările aduse Legii învăţământului superior şi a cerut Comisiei Europene să "monitorizeze cu stricteţe" utilizarea fondurilor UE de către guvernul de la Budapesta.

Suspendarea drepturilor de vot ale Ungariei în instituţiile comunitare va intra în vigoare dacă patru cincimi dintre membrii Consiliului European vor vota în favoarea adoptării acesteia.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici