Rogozin afirmă că a sosit la Moscova, după ce avionul i-a fost întors din drum de ucraineni

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a anunţat că a revenit la Moscova, din Republica Moldova, în pofida faptului că avionul său a fost obligat de către avioane ucrainene de interceptare să se se întoarcă din drum la Chişinău, relatează agenţia Itar-Tass în pagina electronică.

1696 afişări
Imaginea articolului Rogozin afirmă că a sosit la Moscova, după ce avionul i-a fost întors din drum de ucraineni

Rogozin afirmă că a sosit la Moscova, după ce avionul i-a fost întors din drum de ucraineni

"Avioane ucrainene de interceptare au obligat avionul nostru să se întoarcă din drum", a scris vicepremierul rus într-un mesaj postat pe Twitter.

Câteva minute mai târziu, Rogozin a continuat, în alt mesaj, "dar industria apărării are propriile trasee. Am ajuns la Moscova. Iar junta (de la Kiev) a rămas în urmă".

Pentru a-şi demonstra afirmaţiile, Rogozin a postat o fotografie în care apare în faţa clădirii Aeroportului Domodedova de la Moscova.

Anterior el a acuzat România că nu i-a permis avionului său, la solicitarea Statelor Unite, să se întoarcă la Moscova prin spaţiul aerian românesc, în drum dinspre regiunea separatistă moldoveană Transnistria, unde a participat vineri la parada militară organizată de Ziua Victoriei asupra naziştilor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici