Prima pagină » Știri externe » Românii din Marea Britanie, Italia, Spania, Germania şi Franţa, vot masiv pentru Simion / Nicușor Dan s-a impus în restul lumii

Românii din Marea Britanie, Italia, Spania, Germania şi Franţa, vot masiv pentru Simion / Nicușor Dan s-a impus în restul lumii

În ţările în care sunt comunităţi mari de români, Marea Britanie, Italia, Spania, Germania şi Franţa, George Simion a obţinut mai multe voturi decât contracandidatul său, Nicuşor Dan.
Românii din Marea Britanie, Italia, Spania, Germania şi Franţa, vot masiv pentru Simion / Nicușor Dan s-a impus în restul lumii

Cele mai multe voturi a primit George Simion în Spania-68,25%, urmată de Germania-68,11%, Cipru-67,64%, Italia-66,78% şi Austria-66,09%.

Candidatul AUR a mai obţinut 65,41% în Belgia, 57,3% din voturi în Marea Britanie, 57,25% în Franţa, 53,3% în Irlanda, 53% în Islanda şi 50,04% în Norvegia.

În restul ţărilor, Nicuşor Dan a obţinut mai multe voturi decât George Simion.

Potrivit site-ului AEP, în Republica Moldova au fost organizate 64 de secţii de votare. Nicuşor Dan a obţinut 138.320 de voturi, ceea ce înseamnă 88%. George Simion a primit 12% din voturi (18.868).

În Diaspora, după centralizarea datelor din 99,48% din secţii, George Simion conduce cu 55,58%.

În total, însă, alegerile au fost câştigate de Nicuşor Dan. Acesta a obţinut, după numărarea voturilor din 99,97% din secţii, 53,67% din voturi.