Rusia, condamnată de CEDO pentru acte de tortură şi închisorile supraaglomerate

Rusia a fost condamnată în unanimitate, joi, de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), de la Strasbourg, în trei dosare considerate deosebit de grave, referitoare la celule suprapopulate şi insalubre şi acte de tortură comise de poliţişti pentru a obţine mărturii.

41 afișări
Imaginea articolului Rusia, condamnată de CEDO pentru acte de tortură şi închisorile supraaglomerate

Rusia, condamnată de CEDO pentru acte de tortură şi închisorile supraaglomerate (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Într-unul din cazuri, un militar de 37 de ani, suspectat de furt de arme şi de crimă, fusese legat cu lanţuri de un radiator, de poliţie, la Usurisk (regiunea Primoria), bătut cu scaune, bănci şi instrumente, ars cu ţigări. Torţionarii săi i-au zdrobit apoi degetele de la mâini şi de la picioare pentru a-l face să mărturisească.

Un alt bărbat, Dimitri Antropov, în vârstă de 26 de ani, şi el bănuit de un omor la Moscova, a fost bătut mult timp pentru a mărturisi această crimă, dar cum nu a avut efect, poliţiştii l-au ameninţat că o vor viola pe prietena lui şi pe mama sa şi au obţinut astfel mărturisirile. În timpul celor trei zile de detenţie, el nu a fost lăsat să doarmă şi a fost ţinut fără hrană şi fără băutură.

Încarcerat apoi într-o închisoare din capitală, el a împărţit celula cu 28 de paturi cu un număr de 80-100 de deţinuţi care dormeau pe rând, câte trei pe un pat mic, pe jos sau chiar pe o masă, cu toalete şi o mâncare dezgustătoare.

Cel de-al treilea caz s-a referit la gemenii Maltabar, de 39 de ani, care au fost constrânşi timp de doi ani şi nouă luni să trăiască, să doarmă şi să meargă la toaletă într-o celulă supraaglomerată din Tver.

Potrivit Curţii Europene, cei patru bărbaţi fuseseră supuşi la tratamente inumane şi degradante din cauza condiţiilor lor de detenţie care nu puteau să nu "suscite în ei sentimente de frică, angoasă şi inferioritate de natură să-i umilească şi să-i degradeze".

Curtea a acordat despăgubiri morale în valoare de 22.000 de euro lui Antropov, care fusese victima torturilor, 10.500 de euro militarului din Usurisk şi câte 3.000 de euro fiecăruia dintre cei doi gemeni.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici