Rusia își ia revanșa: Moscova impune restricții pentru 15 instituții media europene
Guvernul Rusiei a anunțat luni noi restricții împotriva unei cincisprezece instituții media din țări membre ale Uniunii Europene, ca răspuns la sancțiuni similare impuse anterior presei ruse, scrie Huffpost.
„Partea rusă a decis să introducă contrarestricții privind accesul din Rusia la site-urile web a cincisprezece instituții media din statele membre ale blocului implicate în difuzarea de informații false”, se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe, fără a oferi alte detalii.
Moscova a subliniat că, de-a lungul timpului, a informat în mod repetat Bruxelles-ul că „interdicțiile și restricțiile nejustificate” împotriva presei ruse „nu vor rămâne fără răspuns”.
„Responsabilitatea pentru aceste evenimente revine exclusiv Uniunii Europene”, transmite Moscova, criticând blocul comunitar pentru adoptarea acestor măsuri „ilegale”, care reprezintă un atac la adresa „pluralismului mediatic” și a „libertății de acces la informație”.
În acest context, Rusia precizează că va lua în considerare o eventuală retragere a acestor măsuri în cazul în care Uniunea Europeană va renunța la restricțiile care au afectat opt instituții media ruse, printre care Eurasia Daily, Lenta, News Front și South Front.