Rusia lansează un nou val de atacuri pe teritoriul Ucrainei: 40 de rachete şi drone ruseşti

Ucraina a suferit un amplu atac cu rachete ruseşti în primele ore ale zilei de sâmbătă, în timp ce apărarea sa antiaeriană a reuşit să doboare o proporţie mult mai mică de rachete decât de obicei, relatează Reuters.

658 afișări
Imaginea articolului Rusia lansează un nou val de atacuri pe teritoriul Ucrainei: 40 de rachete şi drone ruseşti

Ucraina a fost atacată peste noapte de 40 de rachete şi drone ruseşti

Potrivit forţelor aeriene ucrainene, Rusia a lansat 37 de rachete şi trei drone. Opt rachete au fost doborâte, au precizat forţele aeriene ucrainene într-o declaraţie pe reţelele de socializare.

Purtătorul de cuvânt al forţelor aeriene a declarat la începutul acestei săptămâni că Ucraina suferă acum de un deficit de rachete de apărare aeriană. Nu a fost foarte clar dacă acest lucru sau orice alt factor a fost motivul ratei scăzute de lovituri.

Majoritatea tipurilor de rachete folosite peste noapte au fost de tip balistic cu deplasare extrem de rapidă, a sursa. Acestea sunt mult mai greu de doborât.

„Trebuie remarcat faptul că mai mult de 20 dintre toate armele enumerate, care nu au fost incluse în numărul celor doborâte, nu şi-au atins ţintele ca urmare a contramăsurilor active ale războiului electronic”, se arată în comunicat.

Nu au existat detalii privind ţintele atacului.

Apărarea aeriană a doborât rachete ruseşti în cel puţin cinci regiuni din Ucraina, potrivit oficialilor locali din provinciile respective.

Marele oraş Dnipro, din sud-estul ţării, a fost lovit, a declarat guvernatorul local, de asemenea fără a oferi detalii cu privire la ce a fost lovit.

Poliţia din regiunea nordică Cernihiv a postat o fotografie a unui crater mare făcut de o rachetă doborâtă.

„Ca urmare a faptului că au fost lovite de resturile unei rachete inamice, mai multe case private şi clădiri nerezidenţiale au fost avariate, o clădire a fost practic distrusă”, a scris poliţia. Nicio persoană nu a fost rănită, dar un câine a fost ucis, a precizat poliţia.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici