Rusia marchează fără entuziasm 20 de ani de la puciul eşuat

Ruşii au marcat vineri, fără entuziasm, 20 de ani de la puciul eşuat al conservatorilor sovietici împotriva Perestroikăi lui Mihail Gorbaciov, uneori nostalgici după imperiul prăbuşit, iar alterori dezamăgiţi de evoluţia ţării, comentează AFP.

134 afișări
Imaginea articolului Rusia marchează fără entuziasm 20 de ani de la puciul eşuat

Mihail Gorbaciov (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Nicio ceremonie oficială nu a fost anunţată pentru marcarea acestui eveniment care a schimbat cursul istoriei ţării, deşi premierul Vladimir Putin a calificat prăbuşirea Uniunii Sovietice drept "cea mai mare catastrofă geopolitică" din secolul XX.

Televiziunile au prezentat imagini de la întâlniri ale premierului Putin cu persoane cu handicap. Preşedintele Dmitri Medvedev, aflat în vacanţă la Soci, pe litoralul Mării Negre "nu are, pentru moment" în agenda sa evenimente legate de acest eveniment, a declarat un purtător de cuvânt al Kremlinului.

La 19 august 1991, puciştii susţinuţi de directorul KGB Vladimir Kriucikov şi ministrul Apărării Dmitri Iazov anunţă că preşedintele sovietic Gorbaciov, aflat în concediu în Crimeea, este "incapabil să îşi îndeplinească funcţia, din motive de sănătate". Ei proclamă starea de urgenţă, restabilesc cenzura şi aduc tancuri în Moscova.

Susţinut de mii de moscoviţi, preşedintele Rusiei, Boris Elţîn, preia conducerea revoltei împotriva puciului. Unităţile militare li se alătură.

Confruntările între militari şi manifestanţi se soldează cu trei morţi, singurele victime ale acestei lovituri de stat, care eşuează trei zile mai târziu.

Aceste evenimente au pecetluit soarta Uniunii Sovietice, care va fi dizolvată, până la urmă, în decembrie 1991.

Astăzi, doar zece la sută dintre ruşi văd în înfrângerea puciştilor o victorie a democraţiei, potrivit unui sondaj publicat săptămâna aceasta de Institututl Independent Levada.

Patru ruşi din zece (39 la sută) califică puciul ca "eveniment tragic care a avut consecinţe nefaste", faţă de unul din patru (25 la sută), în urmă cu zece ani, porivit acestei anchete. Aproape jumătate dintre persoanele chestionate apreciază că ţara "se îndreaptă în direcţia greşită".

Mihail Gorbaciov, în vârstă de 80 de ani, marginalizat într-o Rusie în care majoritatea concetăţenilor săi îl învinovăţesc de prăbuşirea Uniunii Sovietice, s-a declarat săptămâna aceasta "nemulţumit" de evoluţia ţării, denunţând o "revenire în trecut" în ceea ce priveşte democratizarea, sărăcia şi injustiţia socială.

Presa liberală rusă îşi aminteşte cu nostalgie de mobilizarea fără precedent din zilele puciului şi compară actualul regim cu puciştii, păstrând proporţiile.

"Totul s-a schimbat în 20 de ani, cu excepţia unui singur lucru. Ei sunt din nou la putere", scrie pe prima pagină cotidianul de opoziţie Novaia Gazeta, referindu-se la Vladimir Putin, fost agent KGB, care şi-a promovat unii dintre foştii colegi în posturi importante atât în politică, cât şi în afaceri.

"Puciul continuă", scrie fostul disident şi scriitorul Vladimir Voinovici, într-un comentariu publicat în cotidianul popular Moskovski Komsomoleţ.

"Astăzi asistăm la o renaştere a puciului, mai blândă, mult mai respectuoasă cu legea, fără o violenţă afişată", a apreciat politologul Dmitri Oreşkin, pentru postul de radio Business FM.

Opoziţia liberală va depune coroane de flori la mormântul "apărătorilor democraţiei", inclusiv al lui Elţîn şi al violoncelistului Mstislav Rostropovici.

Comuniştii din fostele republici sovietice s-au întâlnit la Doneţk, în estul Ucrainei, pentru a-i omagia pe pucişti şi a discuta despre posibilitatea de "a face să renască marea Patrie".

Liderul Partidului Comunist (PC) rus Ghenadi Ziuganov a salutat, la rândul său, "curajul" puciştilor, care au "încercat să prevină catastrofa, şi anume prăbuşirea Uniunii Sovietice, Partidului Comunist şi socialismului".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici