Rusia nu a discutat posibilitatea să îi acorde azil politic lui Bashar al-Assad

Rusia nu a discutat despre problema acordării de azil politic preşedintelui sirian Bashar al-Assad, a declarat miercuri Vladimir Putin, într-una dintre primele sale declaraţii pe tema crizei siriene după alegerea sa ca preşedinte.

171 afișări
Imaginea articolului Rusia nu a discutat posibilitatea să îi acorde azil politic lui Bashar al-Assad

Bashar al-Assad (Imagine: Mediafax foto/AFP)

"Nici măcar nu discutăm această problemă", le-a declarat Putin, citat de agenţiile ruse, jurnaliştilor care l-au întrebat dacă Rusia ar putea să îi acorde azil politic lui al-Assad.

La sfârşitul lui februarie, preşedintele tunisian Moncef Marzouki a declarat că ţara sa este pregătită să îi acorde azil politic lui Bashar al-Assad, dar că acesta s-ar putea refugia, de asemenea, în Rusia.

Marzouki cerea la acea dată, în cadrul unei Conferinţe internaţionale a "prietenilor Siriei" la care au participat aproximativ 60 de ţări, ca lui Bashar al-Assad şi familiei sale să îi fie acordată o "imunitate judiciară". Preşedintele tunisian evoca, de asemenea, posibilitatea ca liderul sirian să se refugieze în Rusia.

"Trebuie găsită o soluţie politică, cum ar fi, acordarea unei imunităţi judiciare preşedintelui sirian, familiei sale şi unor membri ai regimului acestuia, dar şi unui loc în care să poată să se refugieze, pe care-l poate oferi Rusia", preciza el.

Aliat al Siriei din perioada sovietică, Rusia continuă să vândă armament regimului de la Damasc, în pofida protestelor ţărilor occidentale.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici