Rusia va acorda a doua tranşă din ajutorul pentru Ucraina după numirea noului premier

Rusia va acorda a doua tranşă din ajutorul de 15 miliarde de dolari promis Ucrainei după numirea noului şef de Guvern la Kiev, o decizie în acest sens fiind luată la întâlnirea dintre preşedinţii Vladimir Putin şi Viktor Ianukovici de la Soci, scrie cotidianul ucrainean Segodnia.

169 afișări
Imaginea articolului Rusia va acorda a doua tranşă din ajutorul pentru Ucraina după numirea noului premier

Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici şi ologul rus Vladimir Putin (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit cotidianului Segodnia, care citează surse din anturajul preşedintelui ucrainean, cei doi lideri au avut la Soci două întâlniri şi nu una, cum se anunţase anterior: preşedintele Viktor Ianukovici a ajuns la Soci joi seară, iar ulterior a avut o discuţie de două ore cu liderul rus în reşedinţa acestuia din oraş.

Întâlnirea preşedintelui Vladimir Putin cu omologul ucrainean este însă menţionată într-un comunicat scurt dat publicităţii de Kremlin, care face referire la o întrevedere "la stadion", cu prilejul deschiderii Jocurilor Olimpice de iarnă, în timp ce Preşedinţia ucraineană a păstrat tăcerea în legătură cu discuţiile preşedintelui Ianukovici cu liderul rus.

Sursele citate de cotidianul Segodnia afirmă însă că întâlnirea celor doi lideri "a confirmat că acordurile din 17 decembrie (privind ajutorul financiar rus, care vizează credite în valoare de 15 miliarde de dolari şi reducerea cu o treime a preţului la furnizarea gazelor) rămân în vigoare, dar situaţia din Ucraina trebuie să fie clarificată".

"Pentru Kremlin, nu este important cine va fi premier. Trebuie doar să fie clar cine este responsabil pentru respectarea acordurilor din decembrie", scrie Segodnia. "În această situaţie, o nouă tranşă de două miliarde de dolari va fi deblocată la sfârşitul lunii februarie", adaugă cotidianul ucrainean.

Publicaţia de la Kiev sugerează că în acest moment discuţiile de la Kiev vizează formarea noului Guvern de către majoritatea parlamentară controlată de Partidul Regiunilor al preşedintelui Ianukovici.

Pe de altă parte, sursele menţionate afirmă că la întâlnirea preşedintelui Viktor Ianukovici cu omologul său rus nu "s-a ridicat problema alegerii geopolitice" a Ucrainei între Occident şi Rusia.

"Nimeni nu discută în acest moment despre semnarea Acordului de Asociere cu UE, deoarece toată lumea ştie că UE nu poate aduce mulţi bani. Banii pot veni de la Fondul Monetar Internaţional, dar în condiţii extrem de stricte", au explicat sursele citate de cotidianul Segodnia.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici