S-au născut lipite una de cealaltă, dar au supravieţuit! Povestea EMOŢIONANTĂ a gemenelor salvate de la moarte

Două fetiţe care s-au născut lipite una de cealaltă au supravieţuit operaţiei de separare şi au acum o viaţă normală.

2143 afișări
Imaginea articolului S-au născut lipite una de cealaltă, dar au supravieţuit! Povestea EMOŢIONANTĂ a gemenelor salvate de la moarte

S-au născut lipite una de cealaltă, dar au supravieţuit! Povestea EMOŢIONANTĂ a gemenelor salvate de la moarte (Imagine: Daily Mail)

Mille şi Signe, din Marea Britanie, au fost operate atunci când aveau 3 luni, informează dailymail.co.uk.

Părinţii celor două fete, Simon Stephenson şi Yane Christensen, au avut de luat o decizie grea înainte ca micuţele Mille şi Signe să se nască. Ei au fost nevoiţi, în momentul în care Yane Christensen era însărcinată în luna a treia, să hotărască dacă să oprească sarcina sau să rişte să dea viaţă unor gemene ce ar fi fost lipite una de cealaltă.

Cuplul şi-a pus încrederea în medicii care au susţinut că pot separa fetele fără ca acestea să aibă dizabilităţi pentru tot restul vieţii.

Operaţia, care a durat opt ore, a fost reuşită, iar fetele, în vârstă de 7 ani acum, pot duce o viaţă normală.

Mama celor două fete le-a povestit acestora cum şi-au început viaţa împreună: "Le-am spus întreaga poveste. Din fericire pentru noi a fost o poveste fericită. Ştim că alţi părinţi nu sunt atât de norocoşi", a declarat Yane Christensen.

După operaţie, Mille şi Signe au avut la început spatele arcuit, părinţii mărturisind că nimic nu le-a putut remedia problema, până într-o zi, când una dintre fete s-a ridicat singură de pe canapea, urmată de cealaltă. "Într-o noapte, ne uitam la televizor când una dintre fete s-a ridicat brusc. După treizeci de secunde, s-a ridicat şi cealaltă", a povestit Simon Stephenson.

Părinţii fetelor le sunt recunoscători medicilor care le-au operat pe Mille şi Signe, salvându-le astfel viaţa. "Realizezi cât de bun este Serviciul Naţional de Sănătate în momentul în care ai o problemă serioasă. Nu cred că fetele ar fi putut fi tratate de persoane mai bune", a susţinut Simon Stephenson.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici