Şapte morţi, în urma unei tornade în statul american Ohio - VIDEO, GALERIE FOTO

Şapte persoane, între care un copil, au fost ucise în Statele Unite, în timpul unei tornade devastatoare în statul Ohio (nord), a anunţat duminică un oficial din cadrul serviciilor de urgenţă ale acestui stat.

177 afișări
Imaginea articolului Şapte morţi, în urma unei tornade în statul american Ohio - VIDEO, GALERIE FOTO

Şapte morţi, în urma unei tornade în statul american Ohio (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Cele şapte persoane au fost ucise la trecerea tornadei", a declarat Tamara McBride, purtătoarea de cuvânt a serviciilor de urgenţă din Ohio, precizând că fenomenul meteorologic a afectat comitatul Wood, la sud-est de oraşul Toledo.

Şapte tornade au avut loc, sâmbătă seara şi duminică dimineaţa, în Ohio, conform informaţiilor serviciului naţional meteorologic.

Un copil, în vârstă de cinci ani, se află între victime, a anunţat presa locală, citându-l pe Mark Hummer, un oficial din cadrul poliţiei locale.

Tornada a atins localitatea Millbury către ora locală 23.00 (duminică, 06.00, ora României), distrugând aproximativ 50 de locuinţe şi magazine, şi smulgând acoperişul unei şcoli, au anunţat oficiali locali.

Potrivit lui Hummer, tornada a devastat o fâşie de 11 kilometri lungome şi 100 de metri lăţime. Au fost spitalizate aproximativ 12 persoane, a adăugat el.

Alte state au fost, de asemenea, lovite de tornade. Aproximativ 11 persoane au fost rănite în statul Michigan, iar în Ilinois au fost spitalizate alte 17 persoane.

Avarierea unui perete al unei centrale nucleare din Michigan a declanşat oprirea automată a uzinei, a anunţat duminică CNN. Instalaţiile vor rămâne oprite până la evaluarea avariilor, potrivit aceleiaşi surse.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici