Prima pagină » Știrile zilei » Schimb de focuri la palatul prezidențial din Venezuela pe fondul unui val de drone

Schimb de focuri la palatul prezidențial din Venezuela pe fondul unui val de drone

Mai multe drone au zburat luni seara în apropierea palatului prezidențial din Caracas, capitala Venezuelei, iar în urma incidentului, forțele de securitate au deschis focul. Incidentul se petrece la două zile după raidul american în urma căruia Nicolas Maduro a fost capturat, relatează Le Figaro.
Schimb de focuri la palatul prezidențial din Venezuela pe fondul unui val de drone
Sursa: Megapixl

O sursă guvernamentală a declarat că dronele neidentificate care au zburat aproape de palat au determinat intervenția forțelor de securitate. 

Videoclipuri distribuite pe rețelele sociale arată ceea ce par a fi gloanțe trase către o țintă nevăzută, mobilizând un număr mare de forțe de ordine în jurul palatului. 

„Sunau ca niște detonări. Nu a fost la fel de tare ca ce se întâmplă înainte, cum ar fi sâmbătă cu exploziile. Primul lucru care mi-a venit în minte a fost să văd dacă zburau avioane pe cer, dar nu erau. Am văzut doar două lumini roșii pe cer. A durat cam un minut. Toată lumea se uita pe fereastră să vadă dacă era vreun avion sau ce se întâmpla.”, a transmis un locuitor din apropierea palatului prezidențial.

Evenimentul nu a fost comentat, până în prezent, de oficiali ai guvernului venezuelean. 

Recomandarea video