Screening-ul pentru cancer de prostată ar putea face mai mult rău decât bine, spune Comitetul britanic pentru Screening

Publicat: 28 11. 2025, 14:53
Actualizat: 28 11. 2025, 15:56

Potrivit Sky News, Screening-ul obligatoriu pentru cancerul de prostată nu va fi recomandat pentru utilizare în cadrul Serviciului Național de Sănătate din Marea Britanie.

Decizia înseamnă că Serviciul Național de Sănătate nu va oferi screening obligatoriu pentru bărbații cu vârsta peste 45 de ani.

Proiectul, care urmează să fie publicat în cursul zilei de vineri, va propune controale pentru bărbații cu mutații genetice specifice, adică genele BRCA-1 și BRCA-2. Acestea pot crește riscul anumitor tipuri de cancer.

Potrivit Agenției internaționale de cercetare a cancerului, screening-ul reduce riscul de deces, însă implică efecte secundare semnificative.

Potrivit sursei citate, până când nu vor exista dovezi clare care să demonstreze că un program organizat de screening ar aduce mai multe beneficii decât efecte secundare, screening-ul sau testarea pentru cancerul de prostată nu poate fi recomandat în Codul european împotriva cancerului.