După o întrevedere avută cu preşedintele Partidului Popular European, Manfred Weber, Kurz a precizat că Turcia nu îndeplineşte criteriile de aderare la Uniunea Europeană.
”Prin urmare, negocierile cu Turcia trebuie încheiate”, a scris Kurz pe Twitter.
Turcia a început negocierile pentru aderare în urmă cu 12 ani, însă discuţiile au intrat într-un impas, mai mulţi lideri europeni fiind critici faţă de acţiunile Ankarei după tentativa de lovitură de stat din 2016. De atunci, zeci de mii de oameni, inclusiv profesori şi jurnalişti, au fost reţinuţi.
În plus, Kurz a dat asigurări că viitorul Guvern de la Viena va avea o atitudine proeuropeană. Partidul Popular (OVP, centru-dreapta), condus de Sebastian Kurz, s-a clasat pe primul loc, cu 31,5% dintre voturi, în cadrul scrutinului de duminică. Cel mai probabil, Kurz va deveni noul cancelar al Austriei.
”Orice Guvern pe care îl voi forma va fi unul proeuropean. Nu numai că sunt recunoscător de existenţa UE, dar este şi o responsabilitate a tinerei generaţii de a modela viitorul UE într-un mod pozitiv”, a declarat Kurz.
Sebastian Kurz a urcat rapid pe scara politică austriacă, intrând în guvern în 2013 ca ministru de Externe, la doar trei luni după ce fusese ales în Parlament. Kurz s-a poziţionat ca un sceptic fervent al extinderii proiectului european şi nu s-a temut să critice eşecul UE după ce Marea Britanie a votat în favoarea Brexit.
Citeşte şi: Un „Logan” german? Volkswagen şi Skoda vor să producă un model ieftin pentru India, China şi alte pieţe emergente
Citeşte şi: Irina Begu cucereşte Moscova! S-a calificat în semifinale, după un meci plin de suspans: 6-3, 4-6, 7-5 cu Lapko
Citeşte şi: Cosmin Moţi a marcat un gol pentru Ludogoreţ în Liga Europa. Rezultatele înregistrate în etapa a 3-a a grupelor din UEFA Europa League
Citeşte şi: COMENTARIU: Bătaia lungă a unui bir apărut peste noapte. Ce ascunde noua taxă de solidaritate de 2%