Secretarul general adjunct al NATO : Exerciţiile Rusiei din Marea Neagră îngrijorează NATO, pot crea neînţelegeri

Secretarul general adjunct al NATO Alexander Vershbow a declarat, luni, la Bucureşti, că exerciţiile neanunţate pe care le face Rusia în Marea Neagră îngrijorează Alianţa şi pot crea neînţelegeri.

1819 afișări
Imaginea articolului Secretarul general adjunct al NATO : Exerciţiile Rusiei din Marea Neagră îngrijorează NATO, pot crea neînţelegeri

Secretarul general adjunct al NATO : Exerciţiile Rusiei din Marea Neagră îngrijorează NATO, pot crea neînţelegeri

"Această practică a Rusiei, cu o frecvenţă crescută, de a face aceste exerciţii fără notificare (...) este o sursă de îngrijorarea pentru Alianţă", a spus Vershbow, dar a subliniat că ruşii au dreptul să facă aceste exerciţii având în vedere că există o portiţă în acordul pe această temă.

"Nu cred că (aceste exerciţii din Marea Neagră– n.r.) contribuie la stabilitate sau la încredere comună. Creează premisele unor neînţelegeri şi calcule greşite şi este părerea noastră că ar trebui să lucrăm să închidem această portiţă şi să dezvoltăm un regim mai stringent şi la creşterea transparenţei şi a predictibilităţii ca o cale de a stabiliza mai bine relaţia nesatisfăcătoare cu Rusia", a spus el, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române.

De asemenea, oficialul NATO a spus că militarizarea Crimeei este o altă sursă de îngrjorare pentru Alianţă pentru că se creează riscuri noi pentru aliaţi.

Întrebat despre iniţiativa României de a întări prezenţa aliată la Marea Neagră într-un proiect cu Bulgaria şi Turcia, Vershbow a spus că au fost luate mai multe decizii la summit-ul de la Varşovia referitor măsurile de apărare şi descurajare în zonă, dar că se aşteaptă informaţii în plus de la partea militară.

"Am cerut autorităţilor militare să ofere sfaturi şi opţiuni adiţionale pentru căi de întărire a prezenţei marine, a activităţii maritime în zona Mării Negre şi posibile căi de întărire a dimensiunii aeriene a descurajării. Aşteptăm unele idei bune din partea militară", a spus Alexander Vershbow.

Vershbow a mai afirmat că se aşteaptă "unele idei bune" din partea militară până la sfârşitul anului şi că se caută soluţii la care să contribuie statele maritime din NATO.

La rândul său, ministrul de Externe Lazăr Comănescu a precizat că a participat săptămâna trecută la o întâlnire trilaterală la Ankara cu omologii turc şi polonez, unde Turcia a reconfirmat "categoric" responsabilităţile din cadrul NATO.

"Săptămâna trecută am efectuat împreună cu colegul polonez o vizită la Ankara şi în discuţiile pe care le-am avut la cele mai înalte niveluri am constatat o reconfirmare categorică a asumării de către Turcia a tuturor responsabilităţilor care îi revin în calitate de membru, aş spune eu, esenţial al Alianţei Nord Atlantice", a declarat Comănescu.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici