Secretarul general al ONU critică raidurile aeriene din Yemen, în urma cărora au murit zeci de civili

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat ferm raidurile aeriene din Yemen în urma cărora au murit peste 50 de civili, a anunţat, luni, Stephane Dujarric, purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

737 afișări
Imaginea articolului Secretarul general al ONU critică raidurile aeriene din Yemen, în urma cărora au murit zeci de civili

Secretarul general al ONU critică raidurile aeriene din Yemen,în urma cărora au murit zeci de civili

Potrivit autorităţilor locale, zeci de civili au murit în urma unor atacuri aeriene lansate duminică de coaliţia coordonată de Arabia Saudită asupra Yemenului.

”Secretarul general le reaminteşte tuturor părţilor obligaţiile generate de dreptul internaţional privind protecţia civililor în timpul conflictelor armate. Cerem o investigaţie promptă, eficientă şi transparentă”, a declarat Dujarric.

Duminică, mai multe surse medicale yemenite au declarat că avionale, care aparţineau coliţiei coordonate de Arabia Saudită, au efectuat două raiduri aeriene în provincia Hajjah, fiind afectate mai multe persoane care participau la o nuntă.

Majoritatea provinciei Hajjah, aflată la 123 de kilometri de nord-vestul capitalei Sanaa, se află sub controlul miliţiei huthi.

În Yemen se desfăşoară un conflict între Guvernul susţinut de Arabia saudită şi rebelii huthi, care sunt susţinuţi de Iran.

Conflictul a escaladat în martie 2015, când rebelii huthi au avansat în capitala temporară Aden, provocând Arabia Saudită şi aliaţii suniţi să pornească o campanie împotriva şiiţilor.

Saudiţii se tem că rebelii ar putea oferi rivalului său regional, Iranul, un punct strategic important în Peninsula Arabică.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici