"Semafoare" la toalete, care avertizează angajaţii privind distanţarea socială, sunt o nouă normalitate în Italia

  • Sisteme de avertizare luminoase sunt folosite în fabricile din Italia pentru a limita accesul angajaţilor în toalete
  • Sistemul se numără printre noile măsuri de siguranţă luate de angajatori, pentru ca muncitorii să respecte distanţarea socială.
  • Angajaţii sunt dotaţi şi cu sisteme de detectare a mişcărilor
727 afișări
Imaginea articolului "Semafoare" la toalete, care avertizează angajaţii privind distanţarea socială, sunt o nouă normalitate în Italia

"Semafoare" la toalete, care avertizează angajaţii privind distanţarea socială, sunt o nouă normalitate în Italia

Simone Mela se numără printre cele 200 de persoane care şi-au păstrat locul de muncă într-o companie din regiune italiană Umbria, ce produce frigidere pentru baruri şi supermarketuri şi care înainte de pandemia de COVID-19 număra 800 de salariaţi.

Mela şi-a putut păstra slujba  pentru că angajatorul a implementat o serie de soluţii, de la unele simple la unele high tech, pentru a se asigura că muncitorii pot respecta recomandarea de distanţare socială.

Printre măsurile luate, care par a deveni noua normalitate în Italia, se numără un sistem de avertizare luminos care limitează accesul angajaţilor în toalete, prevenind astfel răspândirea noului coronavirus.

De asemenea, în fabrică au fost create alei, cu ajutorul unor benzi autocolante, astfel încât muncitorii să nu stea prea aproape unii de alţii.

Angajaţii poartă măşti de protecţie a feţei, mănuşi şi sunt separaţi la locul de muncă prin panouri speciale transparente.

De asemenea, li se măsoară temperatura corporală la intrarea în tură, cu ajutorul unor scanere.

Strategia high tech pe care se bazează compania este SWAT (System Workers Advance Tracing), un sistem de detectare a mişcărilor salariaţilor, format dintr-un dispozitiv care se poartă pe salopete şi o aplicaţie pe telefonul mobil. Dacă un angajat se apropie prea mult de un altul, sistemul începe să vibreze, trimiţând semnale la o bază de date.

Deşi poate părea un sistem de spionaj, în condiţiile actuale acesta este util, pentru că îi ajută pe oameni să păstreze distanţa socială pentru a nu se îmbolnăvi.

"Dacă se descoperă un caz pozitiv, este mai simplu să detectezi contactele pe care bolnavii le-au avut. Ne simţim în siguranţă", a declarat Mela, potrivit Daily Mail.

Iar conducerea companiei şi-a dat seama că, dacă vrea să îşi menţină activitatea, trebuie să implementeze măsuri de protecţie suplimentare.  

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici